Calatorului ii sade bine cu drumul

Carmen cerea la un moment dat mai multe detalii despre mine. Blogul i se părea prea puţin personal… şi mă bucur că i s-a părut aşa. Scopul lui nu a fost niciodată să îmi afişeze în mod explicit personalitatea, aşa cum o operă, dacă nu e biografică, nu îl prezintă neapărat pe autor, dar îl schiţează totuşi printre rânduri.

Nu că blogul meu ar fi o operă de artă… el este abia o cale de exprimare, de exorcizare uneori, de limpezire, de colecţionare a unor idei şi învăţături care merită păstrate, recitite… Defect profesional (am destule din astea), blogul a fost gândit ca un utile dulci.

Şi apoi, ce este memorabil în viaţa mea? Pe cele mai multe, nici eu nu le ţin minte. De pildă, luni m-a sunat o prietenă care mi-a spus că mă sunase şi vineri, dar nu mă găsise… Cât am stat de vorbă (în jur de o oră), am tot încercat să îmi aduc aminte ce făcusem vineri. O zi întreagă mi-am bătut apoi capul până am găsit răspunsul. Şi nici nu avusesem o seară banală: participasem la o reuniune de familie, cu rude pe care nu le mai văzusem de mult, pe una chiar de vreo 7 ani!

Mi se pare şi dificil să mă prezint pe mine. Şi atunci o iau iarăşi pe arătură şi v-aş spune mai degrabă că la ultimele analize medicale una singură mi-a ieşit prost: colesterolul, cu 4 unităţi peste limita maximă, adică 204. Am pus-o eu iniţial pe seama dulciurilor, după care – v-aţi putut da seama deja – mă dau în vânt. Dar cum glicemia e aproape egală cu limita minimă, nu ele sunt “de vină”… Sper! Nu ştiu dacă aş putea renunţa la ele.

Sunt o persoană incomodă de multe ori, mare iubitoare de linişte, cu o destul de bună intuiţie când vine vorba de natura umană, poate şi pentru că lucrez cu oamenii. Am o profesie care nu mă poate plictisi şi care mă ţine la curent cu pulsul societăţii aş spune. De pildă, anul acesta am încheiat un ciclu de dirigenţie şi am început altul. Prilej să constat că tot mai mulţi copii au familiile dezbinate şi vin deja la liceu cu multe traume (e dureros, dar uneori suntem inevitabil confidenţi şi pătrundem în taine pe care nu am vrea să le cunoaştem). Mulţi copii au deja unul dintre părinţi decedat etc. Anul acesta am trăit şi o experienţă cu care alţi colegi s-au întâlnit mai demult – dilema: 15 ani – însărcinată sau alarmă falsă?

Azi, de exemplu, m-a întristat să înţeleg despre un elev de clasa a IX-a, pe care nu îl am la ore, dar cu care m-am “ciocnit” de mai multe ori pe culoare, astfel încât i-am învăţat numele, că nu degeaba are el probleme de comportament. Într-o zi, profesoara de franceză l-a întrebat de ce nu are cartea şi caietul la el şi copilul a răspuns că tatăl l-a dat afară din casă şi s-a dus la mamă, care nu l-a primit, aşa că, în final, a dormit la bunică-sa. Şi a doua zi după ce tatăl a fost chemat la şcoală să afle despre năzdrăvăniile fiului, fiul a apărut cu un ochi vânăt…

Poate va continua…

RSS 2.0 | Trackback | Comment

Adresa de mail:  Aboneaza-ma  

4 Responses to “Calatorului ii sade bine cu drumul”

  1. chiar peste tot e asa?

    am o d-ra care s-a scuzat ca n-are manuale c-au ramas la “tata” care n-o primeste in casa. mama i-a abandonat de la 3 ani, sta pe unde apuca, vecini, rude. protectia copilului a venit ce-a venit, dar nu mai vine.

    este adevarat, in spatele fiecarei naturi violente/agresive exista undeva amintiri triste, de multe ori blocate in subconstient sau luate deja drept normalitate. exista psihologi in scoala dar nu cred ca au nici metoda, nici timp suficient pentru a detecta si rezolva cazurile cu adevarat grele.

    ps: si eu am inceput iar cu a 9a 🙂


  2. Citata fiind, ma simt obligata sa fac anumite precizari.
    Nu este asa cum ai scris aici, blogul tau nu mi se pare “prea putin personal”! NU, dimpotriva! Blogul tau, ca si al meu, ca si al altora, exprima starea personala de spirit- în anumite momente ale saptamânii si- în complex, defineste (în buna parte) persoana din pdv. moral, intelectual, spiritual, social si chiar si fizic, acolo unde este însotit de fotografii. Rasfoind bloguri, poti descoperi persoane cu aceleasi afinitati si astfel se poate genera o prietenie virtuala. Este o forma moderna de contact social si parerea mea este ca în dezvoltarea noastra ca indivizi, contactul social în cât mai diverse cercuri ne favorizeaza.
    Personal, când în viata reala îmi este prezentata o persoana noua, nu pot sa retin numele, însa remarc anumite particularitti, fizice sau morale; Pe masura ce relatia cu persoana respectiva evolueaza, devenindu-mi “interesanta”, atunci asocierea numelui si a altor caracteristici se produce automat, fara nici un efort de memorie. Si in acest punct ating subiectul discutiei noastre. Când am scris “Tare sunt curioasa sa aflu mai mult despre tine” am simtit ca esti o persoana interesanta si ca am putea lega o prietenie virtuala. Am luat în calcul si faptul ca reciproca nu e neaparat obligatorie. Deci, m-ar fi interesat sa stiu cum te cheama, câti ani ai, daca ai copii, date minim necesare stabilirii unei anumite stari de încredere. Nu ai raspuns rugamintii mele- nu e nici o problema! Ceea ce m-a dezamagit însa este faptul ca ai schimbat textul comentariilor tale- pe care mai departe se bazau comentariile mele (“Cât de des o luati pe scari”) si mai mult, ai sters definitiv comentarii o data publicate (Vid interior). Este dreptul fiecaruia sa faca ce vrea pe pagina lui- asta e CLAR! Am asteptat oarecum o explicatie…nu a venit…Egal, asta e viata! Vrea sa mai spun ca m-a jignit remarca ta ” Avansezi cu cercetările!”…eu nu fac investigatii, o prietenie ori se leaga de la sine ori nu exista pur si simplu! Si ca sa ajung la final: daca postarea ta de azi, e din cauza mea…nu era necesara!
    Îti dores o “calatorie” fructuoasa- mai departe în viata, si nu te împiedica de o “pietricica”…

    Pietricica

  3. calatorul

    Imi pare rau ca te-am jignit, daca te-am jignit, nu era deloc in intentia mea… Cum nu a fost nici sa sterg comentariile acelea, dar s-a intamplat si nu am mai avut cum sa le pun inapoi. Faptul ca imi modific unele comentarii, tine de norocul de a o putea face si de a sterge greselile pe care din neatentie sau din alte motive le fac… Era o greseala – o confuzie – care imi scapase in acel comentariu. Mi-am dat seama de ea imediat ce l-am postat asa ca am revenit. Asta nu inseamna ca nu am inteles comentariul tau (si daca iti faci griji pentru altii, nu trebuie, nu toata lumea face sau citeste comentariile).
    Vezi, titlul postului de azi mi se potriveste. Iubesc blogul si pentru ca imi da posibilitatea sa sterg cu buretele lucruri pe care in viata nu le-as putea sterge. In ultimul timp m-am pripit si am scris multe tampenii, am uitat sfatul entilor lui Tolkien. Dar aici, in spatiul virtual al blogului, am toate libertatile, inclusiv pe aceea de a schimba, sterge…
    Tu, care esti asa de luminoasa si de armonioasa, sper ca ma vei putea intelege si, eventual, ierta…


  4. Eu am alta problema – am incercat sa te pun (iertare pentru tutuire) la lista mea de bloguri. N-am reusit. La avenir.ro era cu totul si cu totul altceva. Unde am gresit?

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.