Exercitiu de traducere…

Am avut o perioadă în adolescenţă în care învăţam zilnic sau, când era mai mare, una la două zile, o poezie. Probabil sub influenţa jurnalului lui Steinhardt.

Acum câteva săptămâni mi-au răsărit în minte, aşa, pe nepusă masă, nişte versuri admirabile, al căror autor îl uitasem. Pentru că nu-mi dădeau pace, am scotocit prin memorie şi prin rafturi şi le-am regăsit. Dar într-o altă carte şi altă traducere care nu îmi mai transmitea fiorul de atunci. Am găsit chiar două traduceri cuminţi, chiar pleoştite, pe care vă las să le apreciaţi singuri:

Vai, carnea este tristă şi cărţile-s citite.
Să fug! Acolo! Păsări simt bete-n infinite
De ceaţă, peste ape suind cu aripi grele,
Nimic, grădini bătrâne topite-n ochi nici ele
N-opri-vor acest suflet pe care marea-l ţine?
(trad. Ioan Matei)

Mâhnită-i toată carnea iar cărţile, citite.
Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite
Să zboare între ceruri şi spume neperechi!
Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi
În calea unei inimi care închină mării
(trad. Şerban Foarţă)

Şi acum versurile aşa cum le ştiu eu, în traducerea… dacă o sun pe mama aflu şi în ce traducere 🙂

Carnea e tristă, vai, şi-am citit tot ce-i scris
Să fug, să fug acolo, al păsărilor vis
E beat de-atâta spumă şi de atâta cer
Nici vechile grădini răsfrânte-n ochi de ger
Nimic nu-mi poate opri acest suflet flămând de zări!

Şi originalul:

La chair est triste, helas! et j’ai lu tous les livres.
Fuir! la-bas fuir! Je sens que des oiseaux sont ivres
D’etre parmi l’ecume inconnue et les cieux!
Rien, ni les vieux jardins refletes par les yeux
Ne retriendra ce coeur qui dans la mer se trempe
O nuits! ni la clarte deserte de ma lampe
Sur le vide papier que la blancheur defend
Et ni la jeune femme allaitant son enfant.
Je partirai! Steamer balancant ta mature,
Leve l’ancre pour une exotique nature!
Un Ennui, desole par les cruels espoirs,
Croit encore a l’adieu supreme des mouchoirs!
Et, peut-etre, les mâts, invitant les orages
Sont-ils de ceux qu’un vent penche sur les naufrages
Perdus, sans mâts, sans mats, ni fertiles îlots…

Mallarme – Brise marine