Acel moment…

Este acel moment în care îţi dai seama că oricât ai vrea să te convingi de contrariu, ajungi la inevitabila concluzie că eşti un vierme.

Este acel moment în care toate gândurile, toate amintirile, toate acţiunile tale ți se infăţişează drept zgomotul de fond al unei colcăieli în pământul umezit de leşul unui câine. O colcăială în care tu, alături de ceilalţi viermi, te lupţi să te hrăneşti în continuare, în speranţa că tu vei fi considerat cel mai gras şi cel mai sănătos dintre toţi.

Toţi mănâncă ceva. Din când în când unii mănâncă din cineva, se scuză şi trec mai departe. Şi în tot acest timp, tu te vezi la fel cum se vede fiecare în parte: special. Nu îţi dai seama că, de undeva de sus, sau poate de jos - cine ştie - va apărea ceva ce ne va strivi pe toţi. Cu toţii suntem speciali şi, sub o talpă grea, cu toţii vom sfârşi la fel de anonimi precum am trăit. Cine să te ţină minte? Pentru ce? Ce ai facut notabil în viaţa asta în care te complaci?

Ai deschis uşa pentru cineva? Te-ai aplecat să ajuţi? Eşti special, îţi spui în sinea ta. Primeşti un zâmbet, un mulţumesc, te simţi erou, treci mai departe. În câteva momente ai şi uitat că ai ajutat sau că ai fost ajutat.

Te simti rănit? Îşi cere iertare, îl înjuri în sinea ta, te simţi mai bine, treci mai departe la leşul plin de rahaţii celor de dinaintea ta, doar pentru că trebuie să mănânci.

Ce crezi că te salvează? Sabia pe care o ţii pe masă? Te salvează azi, te salvează mâine, dar într-o zi o să devină prea grea şi nu o vei mai putea ridica oricât te-ai strădui. Şi sunt mulţi viermi în jur gata să îţi ia locul. Pe câine nu îl mai interesează de cine este mâncat. Colţii tăi nu sunt cu nimic mai speciali decât ai celui de lângă tine.

Ce altceva? Iubirea? Nişte dorinţe carnale cu iz de trandafiri, care sunt împlinite sau nu. Ţi s-au împlinit poftele? Stai liniştit, vor apărea altele. Nu ţi s-au împlinit? Nu este nicio problemă. Carnea ta este la fel de dulce, fie ca ai murit în luptă, fie că ţi-ai dat sufletul pe altarul "dragostei".

Eşti un vierme. Cu toţii suntem nişte viermi. Şi zi de zi înfulecam din leşul acesta numit viaţă, crezând că se poate mai bine de atât. Dar totul nu este decât o iluzie. Iluzia zilei de mâine care ne face să ne îngrăşăm în continuare. Nu facem altceva decât să procesăm căcat. O etapă în lanţul infinit al reîncarnării.

Cum scăpăm de acest lanţ, mă întrebi? Nu scăpăm. Tot ce îţi cer este să îţi dai seama că eşti un vierme, la fel ca mine, să îţi dai seama ca această viaţă nu este cu nimic mai specială decât oricare alta.

Renunţă! Renunţă să te întreci cu ceilalţi. Dar ai grijă cum renunţi. Nu renunţa pentru a ţi se ridica statuie. Renunţarea nu e un spectacol. Pare greu de înţeles, dar este foarte simplu.

Renunţarea este conştientizarea faptului că eşti un vierme şi că în continuare vei rămâne un vierme, pentru că prin această viaţă vei trece la fel cum au trecut mii şi mii de alţi viermi: un anonim. Şi dacă simţi că, în ciuda acestui moment, gravitaţia te striveşte în continuare, punându-te la locul tău, printre ceilalţi viermi, măcar încearcă să stai drept când te vei afla în faţa morţii. Cine ştie... Poate acea talpă care ne va strivi pe noi toţi va simţi un mic junghi. Nu că asta ar conta...

2 thoughts on “Acel moment…

  1. Pingback:

    Sunt gata. Sunt preg?tit… | Ganduri

  2. Popa Bogdan

    Nu suntem viermi decat in masura in care ne comportam precum viermii.
    Nu renuntati, caci puteti. Oricine se poate indrepta de vrea.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *