Uncategorized

... Un lucru pe care cu greu pot sa îl învăţ, deşi Ariel mi-l tot repetă (cam des în ultima vreme): "Nu te enerva". Şi aş putea găsi fără nicio problemă justificări pentru enervarea mea. Iar, pe măsură ce trece timpul, îmi pare tot mai uşor să mă enervez. Este metoda "cea mai bună" de a închide gura celui cu care te cerţi sau pe care te enervezi.

Dar poate ar trebui să îmi închid eu gura mie. Poate ar trebui să analizez ceea ce simt înainte de a deschide gura. Asta e greu. Cum să faci faţă unor valuri de furie după atâta timp în care predici lozinca: "lasă-te dus de val". În felul tău mi-ai spus adeseori că nu pot să las totul să treacă, toate frustrările, toate supărările, şi să nu devii chiar tu o parte componentă a acestora. Când laşi valurile să te ducă unde vor, devii parte a acelor valuri, iar când întâlneşti ceva în drumul tău, nu poţi să spui pur şi simplu: "Gata, în momentul acesta nu mai sunt parte din val!". Devii şi tu val, devii frustrare, devii supărare.

Am nevoie de o ancoră. Îmi va fi greu şi poate voi continua să te rănesc, dar am nevoie de o ancoră proprie. Una proprie pentru că până acum ancora mea, cea care îndura totul în locul meu erai tu, Elena. Dar de la o vreme observ că începi să oboseşti să îmi suporţi toate toanele, toate valurile. Începem să ne înstrăinăm şi nu vreau asta. Încă am nevoie de tine. Iartă-mă.

Caracterul chinezesc gen poate fi citit în japoneză drept maboroshi şi înseamnă iluzie. În japoneză, magicienii indieni sunt numiţi genshutsushi sau iluzionişti. Fiinţele umane sunt în această viaţă ca marionetele. De aceea folosim caracterul gen, pentru a sugera că liberul arbitru este o iluzie. ...continue reading

A-i certa pe oameni şi a le corecta greşelile este un lucru important. De fapt, este un act de caritate - prima cerinţă a serviciului unui samurai. Trebuie să îţi dai toată silinţa pentru a o face cum trebuie. E foarte uşor să găseşti punctele forte şi neajunsurile din conduita cuiva şi e la fel de uşor a le critica. ...continue reading

1 Comment

Trebuie sa spun ceva despre frică. Ea este unicul inamic adevărat al vieţii. Numai ea o poate învinge. Este un adversar inteligent, trădător. Nu are decenţă, nu respectă nici o lege sau convenţie, nu are milă. Merge direct la punctele slabe, pe care le găseşte cu uimitoare uşurinţă. Totdeauna începe în minte. Te simţi calm, liniştit, fericit. Apoi, frica, deghizată sub masca îndoielii blânde, se strecoară în mintea ta ca un spion. Îndoiala se întâlneşte cu neîncrederea şi neîncrederea încearcă să iasă la suprafaţă. Dar neîncrederea e un infanterist prost înarmat. Îndoiala îl învinge repede. Devii îngrijorat. Raţiunea preia lupta. Te linişteşti. Raţiunea e bine înarmată. Dar, spre uimirea ta, în ciuda tacticii superioare şi a unui număr de victorii de necontestat, raţiunea este înfrântă. Te simţi slăbit, şovăielnic. Îngrijorarea se transformă în groază.

Apoi frica îţi cuprinde corpul, care îşi dă seama că există o problemă gravă. Plămânii îţi zboară ca pasărea, intestinele se preling ca şarpele. Limba îţi cade, grea ca un oposum, maxilarele încep să galopeze pe loc. Surzeşti. Muşchii îţi tremură ca şi cum ar suferi de malarie, iar genunchii încep să-ţi danseze. Inima se zbate în timp ce sfincterele se relaxează. Şi la fel tot restul corpului. Toate organele te lasă. Numai ochii mai funcţionează. Ei sunt pironiţi asupra fricii.

Iei decizii pripite. Concediezi şi ultimii aliaţi: speranţa şi încrederea. Te înfrângi singur. Frica, care e doar o impresie, triumfă.

Problema e dificil de exprimat în cuvinte. Căci frica, adevărata frică, cea care îţi zdruncină temelia, cea care pune stăpânire pe tine când trebuie să-ţi recunoşti mortalitatea, se cuibăreşte în memoria ta ca o cangrenă: încearcă să strice totul, chiar şi cuvintele pe care le foloseşti pentru a o exprima. Prin urmare, trebuie să te lupţi ca să-i dai expresie. Ca să arunci strălucirea cuvintelor asupra ei. Pentru că, dacă n-o faci, dacă frica devine un întuneric inexprimabil pe care îl eviţi, sau chiar reuşeşti să-i uiţi, te trezeşti în faţa a noi atacuri pentru ca n-ai luptat niciodată împotriva adversarului care te-a învins.

(Yann Martel - Viaţa lui Pi - cap. 56)

Dincolo de chioscul de bilete, Tata a cerut sa se scrie pe un perete STITI CARE E CEL MAI PERICULOS ANIMAL DIN GRADINA ZOOLOGICA? cu litere rosii, stralucitoare. O sageata arata spre o perdea. Erau atat de multe maini curioase care o trageau, incat trebuia sa o inlocuim in mod regulat. In spatele ei era o oglinda. ...continue reading

2 Comments

Nascuti la sfarsitul anilor 70, inceputul anilor 80, vedem acum in anul 2007 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat`o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca "noi nu stim nimic". Suntem ultima generatie care a jucat `scunsea, Castel,Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii are au strigat "Un doi trei la perete stai" ...continue reading