Dragă taticule,

Când ţi-ai ascultat ultima dată inima? Când a fost ultima dată când ţi-ai găsit timp (în programul tău aglomerat cu jocuri inutile şi cu uitatul la televizor pentru a vedea exact aceleaşi chestii pe care le-ai văzut şi cu o zi în urmă) să asculţi inima mamei mele?

Eu am destul timp să vă ascult inimile, să mă bucur de simpla plăcere de a auzi bătăile molcome ale inimilor voastre. Şi ascult, pentru că oricât de banale ar fi, aceste bătăi îmi spun poveşti, poveşti despre viaţa care mă aşteaptă, despre lumea largă, despre bucurii, despre dezamăgiri, despre zgomot, despre linişte.

Găseşte-ţi timp să asculţi şi tu o inimă. Dar ascult-o până la capăt, nu îmi spune că ai altceva de făcut, nu te ascunde de poveştile vieţii. Găseşte-ţi un moment şi ascultă bătăile inimii mamei mele. Las-o şi pe ea să îţi asculte inima. Ascultă legenda pe care o inimă o are de spus, ascultă povestea vieţii de la facerea lumii.

Dezvolţi o stare de conştiinţă globală, înţelegi direcţia în care se îndreaptă lumea, ai o insatisfacţie puternică cu privire la starea planetei şi simţi o nevoie irepresibilă de a face ceva în această privinţă. De acolo, de pe lună, politica internaţională pare atât de neînsemnată. Ai vrea să prinzi un politician de guler şi să îl tragi după tine un sfert de milion de mile în spaţiu spunându-i: "Priveşte, ticălosule!" - Edgar Mitchell, astronaut Apollo 14

Când eşti tânăr, te uiţi la televizor şi te gândeşti, "E o conspiraţie aici". Reţelele de televiziune au conspirat să ne îndobitocească. Dar când devii puţin mai mare, îţi dai seama că nu ai dreptate. Rostul televiziunilor este să ofere oamenilor exact ceea ce vor ei. Ăsta este un gând cu mult mai trist. Teoria conspiraţiei este una chiar optimistă! Aici poţi să îi împuşti pe nemernici! Dar televiziunile nu fac decât să ofere oamenilor ceea ce vor ei. Asta este adevărul.

(După ce Lord Stark şi-a făcut datoria de a tăia cu mâinile sale capul unui dezertor, pe drumul de întoarcere apucă să vorbească cu fiul său cel mic...)

- Te simţi bine, Bran? întrebă el, fără nicio asprime.

- Da, tată, răspunse Bran.

Privi în sus. Învelit în blănurile şi pieile sale, urcat pe măreţul său cal de luptă, tatăl lui, stăpânul, se înălţa deasupra lui ca un gigant.

- Robb spune că bărbatul a murit cu curaj, dar Jon zice că-i era frică.

- Tu ce crezi?

Bran se gândi la asta.

- Poate un bărbat să fie curajos chiar dacă-i este frică?

- Este singura dată când un bărbat poate fi brav, îi răspunse tatăl său. Înţelegi de ce am făcut-o?

- Era un venetic, zise Bran. Veneticii fură femei şi le vând Celorlalţi.

Tatăl său, stăpânitorul, zâmbi.

- Bătrâna Nan ţi-a spus iarăşi tot felul de poveşti. De fapt, omul a fost un dezertor din Rondul de Noapte. Nimeni nu este atât de periculos. Dezertorul ştie că viaţa sa este terminată dacă este capturat, aşa că nu se dă în lături de la nicio crimă, indiferent cât de rea. Însă tu mă judeci greşit. Întrebarea era nu de ce a trebuit să moară, ci de ce eu a trebuit s-o fac.

Bran nu avea niciun răspuns pentru asta.

- Regele Robert are un călău, spuse el nesigur.

- Are, admise tatăl său. La fel ca regii Targaryen, înaintea sa. Totuşi, calea noastră este cea veche. Sângele Primilor Oameni curge încă prin venele familiei Stark, iar noi avem credinţa că bărbatul care rosteşte sentinţa trebuie să răsucească sabia. Dacă este să iei viaţa unui om, eşti dator să-l priveşti în ochi şi să-i auzi ultimele cuvinte. Iar dacă nu poţi să suporţi asta, poate că omul nu trebuie să moară. Într-o bună zi, Bran, vei fi purtătorul de flamură al lui Robb, având o stăpânire a ta, pentru fratele tău şi pentru regele tău, iar dreptatea va cădea asupra ta. Şi când va veni ziua, nu va trebui să simţi nicio plăcere în a-ţi îndeplini sarcina, dar nici să te uiţi în altă parte. Un stăpânitor care se ascunde în spatele călăilor plătiţi uită, curând, ce înseamnă moartea.

(George R.R. Martin - Cântec de gheaţă şi foc - Urzeala tronurilor)

"Ce nu înţeleg eu este: Care este rostul ceţii?"

Căpitanul Bolik, şeful vasului Orgath'ar, ştia că-şi va regreta cuvintele chiar în momentul în care s-a simţit aproape obligat să îi răspundă subalternului. "Trebuie să aibă vreun rost?". ...continue reading

Poporul trebuie să fie convins că domnitorul său este mai măreţ decât el, altfel de ce l-ar urma? Mai presus de orice, un conducător trebuie să fie un bun actor, oferind supuşilor săi pâinea şi circul de care aceştia au nevoie. ...continue reading