Idiotul – II

Seara am poposit intr-un oras, capitala de gubernie. In hotelul unde am tras se faptuise peste noapte o crima si toata lumea nu vorbea decat despre acest eveniment. Doi tarani mai in varsta, oameni in toata firea, care nu erau nici macar beti si care se cunosteau de mult, si se pare, erau si buni prieteni, dupa ce isi baura ceaiul, se dusesera sa se culce intr-o camaruta pe care o luasera pentru amandoi. Unul dintre ei observase de doua zile la tovarasul sau un ceas de argint, cu o bentita galbena de margele in chip de lantisor si de care nu stiuse nimic pana atunci. Omul acesta nu era un hot, se zice chiar ca era cinstit si ca stare materiala nu putea fi socotit un taran sarac. Dar ceasul ii placu si-l ispiti atat de mult, ca in cele din urma nu se putu stapani, lua un cutit si cand prietenul lui se intoarse cu spatele, se apropie tiptil de el, ridica ochii spre cer, isi facu semnul crucii si inaltand in gand o ruga fierbinte: “Iarta-ma, Doamne Iisuse Hristoase, pe mine pacatosul!”, il injunghie dintr-o singura lovitura, ca pe un berbec, dupa care ii lua ceasul.

In dimineata urmatoare m-am dus sa ma plimb prin oras… mergand pe pavajul de lemn, imi iese in cale un soldat zdrentaros. Ma opreste: “Nu cumperi, boierule, crucea asta de argint, ti-o dau pentru douazeci de copeici; e de argint curat!” Avea in mana o cruce de forma bizantina, cu opt capete, pe care o scosese desigur de la gat; era legata cu un snurulet albastru ponosit. Dar se vedea cat colo ca era o cruce de cositor. Am scos din buzunar o moneda de douazeci de copeici si i-am dat-o soldatului, iar crucea mi-am pus-o chiar atunci la gat; multumirea de a fi pacalit un boier natang i se citea pe fata si sunt convins ca s-a dus numaidecat sa-si cheltuiasca banii pe bautura. Pe atunci inca ma aflam sub navala puternica a primelor impresii din patrie, caci imi dadeam seama ca altadata nu intelegeam nimic din viata Rusiei, cresteam ca un nevolnic, iar in timpul celor cinci ani cat am stat in strainatate nu-mi reveneau in memorie decat niste amintiri vagi si fantomatice. Mi-am continuat drumul, hotarat in gand sa nu ma grabesc a-l condamna pe acest vanzator de credinta. Dumnezeu stie ce zace in inimile astea slabe de betivi.

Cam peste un ceas, pe cand ma intorceam la hotel, intalnesc o taranca cu un prunc in brate. Femeia era inca tanara, copilul sa fi avut vreo sase saptamani. Tocmai atunci copilul ii zambise, dupa spusa ei, pentru prima oara de cand venise pe lume. O vad deodata pe taranca facandu-si semnul crucii cu multa evlavie. “Ce s-a intamplat, nevestico?”, o intreb. Pe atunci voiam sa aflu cat mai multe si la orice puneam intrebari. “Uite asa, zice, dupa cum se bucura o mama cand isi vede pentru prima data pruncul zambind, tot asa se bucura si Dumnezeu, sus in cer, cand vede un pacatos inaltand spre el o ruga pornita din inima”.

In aceste cuvinte simple, o femeie din popor a exprimat o idee atat de profunda, atat de subtila si cu adevarat religioasa; o idee in care se cuprinde tot fondul crestinismului, cu alte cuvinte, ideea unui Dumnezeu care pentru noi este un adevarat parinte si care se bucura pentru un om asa cum un tata se bucura pentru propriul sau copil! Acesta este fundamentul invataturii lui Hristos! O simpla femeie de la tara. E drept, era mama… si, cine stie, poate chiar nevasta acelui soldat. Asculta, Parfion, m-ai intrebat adineauri… iata raspunsul meu: continutul sentimentului religios, in esenta lui, scapa oricaror consideratii si rationamente si nu poate fi stirbit de nicio abatere, de nicio crima, de niciun fel de ateism; este aici ceva care ramane si care va ramane mereu in afara tuturor acestor elemente, ceva pe langa care se vor invarti mereu, bajbaind si lunecand, tot felul de atei, vorbind mereu despre cu totul altceva, intrucat mereu le va scapa miezul insusi, ca ceva ce depaseste intelegerea lor. Important este insa ca, mai curand sau mai bine decat la oricare altul, acest lucru se poate observa in sufletul unui rus, asta ca o concluzie a mea personala. Este una dintre cele dintai convingeri ferme cu care m-am ales din contactul meu direct cu Rusia noastra. E un taram imens de activitate aici, Parfion! E mult de facut aici, in lumea noastra ruseasca, crede-ma.