Nu am pofta de viata… sunt nefericit
“Nu am pofta de viata” si “sunt nefericit”… Acestea au fost doua dintre “cuvintele-cheie” cu care s-a ajuns la blogul meu. De ce nu au oamenii pofta de viata? Este o problema complexa, dar foarte acuta, daca tinem cont de faptul ca depresia este a doua in topul mondial al bolilor, daca nu ma inseala memoria. Oricum cifrele sunt mai putin importante pe langa realitatea dureroasa.
Mie mi s-a strans inima cand am vazut aceste cuvinte si as fi vrut sa stiu cine le-a scris ca sa il/o pot ajuta, asa cum ma pricep. Sunt multe modalitati in care se poate aborda subiectul: fizic, mental, psihologic, social. Stiu, eu sunt o diletanta, adica iubesc psihologia, fara sa o fi studiat vreodata la un nivel profesionist (aici fac abstractie de temeinicul studiu al psihologiei in maniera traditionala, clasica, de care m-am bucurat in Noua Acropola), dar fiind o fire reflexiva si “tocilara” am mai prins cate ceva din carti si mai ales din viata.
Asa ca voi aborda in urmatoarele zile aceasta problema, cat voi putea eu de bine.
Gazduiesc de asemenea cu placere pe oricine are ceva de spus… (dar mai ales pe buna mea colega pe care o apreciez foarte mult pentru daruirea si cunostintele ei… si care mi-a spus ca mai citeste din cand in cand ce scriu eu aici)
Stiu, pentru asta exista psihologi si psihoterapeuti… si intotdeauna voi sfatui oamenii sa apeleze la un specialist. Dar… asta nu inseamna ca nu am si eu o parere si nu pot spune si eu ceva util. Mai ales daca oamenii cauta un ajutor asa.
Institutiile, de orice natura ar fi ele, sau persoanele din jurul nostru nu fac decat sa cultive cultura fricii. Sunt institutii care nu ar exista daca nu am avea aceasta frica, nu ar mai fi armate sau politie daca nu ne-ar fi frica de ceilalti, nu am mai avea razboaie. Nu am avea institutii religioase daca nu am avea frica de Dumnezeu, etc.
Chiar parintii nostrii cand eram mici au inceput acest dresaj. Ne-au invatat frica de apa, de caine, de pisica, de Bau-Bau, de alti oameni etc. Frica dureaza mai mult decat iubirea.
Nu mai traim de frica. Ne e frica sa recunoastem ca ne e frica. Frica ne terorizeaza, ca sa o ascundem am rebotezat-o, i-am zis Stress, e mai modern, mai sic si nici numai are conotatii peiorative. Acum chiar ne putem lauda cu ea.
Nimeni nu te poate obliga sa crezi si sa gandesti asa cum vrea el, daca tu insuti nu consimti lucrul asta. Nimeni nu poate intra in capul tau. Numai tu ai acces la creierul tau, la mintea ta. E o chestiune de liber arbitru.
Pe frica se bazeaza si cei care ne conduc sau care profita de noi. Asta e de fapt tot secretul. Sa te temi, sa iti frica, sa iti atrofiezi ratiunea, logica. In clipa in care iti este frica nu mai gandesti rational, ai tendinta, ori de a fugi, ori de a te supune neconditionat. Il lasi pe altul sa gandeasca pentru tine, il lasi pe altul sa faca alegerile in viata pentru tine, devii robul lui si chiar crezi ca asa e normal, pentru ca asa fac toti cei din jurul tau.
Daca oamenii nu ar fi atat de creduli, daca ar folosi creierul ca sa gandeasca si nu ca sa isi amplifice spaimele, lumea s-ar schimba radical. Toti oamenii ar fi liberi, si nu ar mai incerca sa se minta unii pe altii. O fac inca pentru ca le e frica de celalat, de ziua de maine, de multe de foarte multe lucruri.
Acum traversam o perioada turbulenta, dar foarte interesanta. Oamenii manipulati, infricosati, isterizati se impart in tabere, devin partizani ai unei tabere sau alta, asculta minciunile liderilor de moment, raspandesc pe cheltuiala lor manifeste prin SMS sau E-Mail, si chiar sunt gata sa treaca la lucruri mai grave. Devin soldati ai altora pe gratis. Soldati, victime care, dupa ce se va incheia batalia, vor fi uitati repede. Vor fi niste numere, niste procente. Generalii invingatori vor ciocni o cupa de sampanie si vor rade de naivitatea lor.
In schimb cei implicati cu adevarat pe o cale spirituala, folosesc acest moment pentru a-si constientiza frica care le-a condus pana acum viata, pentru a deveni liberi. E unul din momentele in care reusim sa o identificam in sufletul nostru, pentru a nu-i mai da putere.
Urmariti-i pe cei din jur, si dupa aceia urmariti-va si pe voi, nu ii judecati pe ceilalti. Lasati-i pe ceilalti sa se lupte, sa fie dominati de ura, de frica, e alegerea lor, e viata lor! Voi fiti doar observatori, ai lor si totodata in principal, ai vostri.
Oamenii inteligenti isi croiesc singuri viata, ceilalti se plang, se lamenteaza tot timpul, nu mai au timp sa mai traiasca, si nu mai observa ca devin sclavi. Nici nu mai au cum. Mintea, la fel ca si muschii se atrofiaza, daca nu e folosita.
Daca reusesti sa te pastrezi lucid, macar un moment, toate problemele gasesc o rezolvare. Recunosc nu e chiar usor, sa te trezesti, dupa o viata traita in teama.
Nu ma asteptam la asa o gandire profunda… Sunt placut surprinsa. 🙂
Si, totusi, nu. Nefericirea se imprumuta. Oamenii care ajung pe acest blog cauta si scuzele altora.
Cuvintele sunt ieftine, nefolositoare si palide, de parca ar venit dintr-un suflet la fel de pur ca o flegma. Nu vad nici o idee noua. Nu exista secrete, taine, mistere, exista doar metode de a ne ascunde superficialitatea.
Numai bine..
azi eu am cautat “sunt nefericit” si am dat de blogul tau.
Imi pare rau ca esti. Nefericit. Fa ceva nebunesc. Nu sta inchis in casa si poate iti trece. 🙂