Cum impartim sarcinile domestice?
In timp ce scriam postul de ieri, mi-am adus aminte ca am tradus mai demult un articolas pe acest subiect. Pentru ca azi nu am timp sa comentez, va ofer extrase din acel articol:
In cuplurile salariate (pentru a nu vorbi decat despre acestea) exista o puternica inegalitate in repartizarea sarcinilor domestice.
Diferite studii arata ca atunci cand amandoi partenerii lucreaza, femeile consacra in medie de doua ori mai mult timp sarcinilor domestice si familiale decat consortii lor (INSEE, Ancheta despre folosirea timpului, 1998-1999; Brousse, 1999). Luand in calcul toate zilele, femeile consacra trei ore si jumatate in medie treburilor casnice, fata de doua ore alocate de barbati.
In cadrul cuplului, ne specializam in acele activitati in care avem un randament mai mare (Becker, 1985). Am putea asadar sa credem ca, de vreme ce femeile au salarii mai mici decat barbatii, este mai rentabil pentru cuplu ca ele sa se specializeze in treburile domestice si ca sotii sa-si consacre mai mult timp muncii platite. Toate acestea bineinteles pe un plan pur economic. Este ceea ce arata cercetatorii australieni si americani: contributia partenerilor la veniturile familiei influenteaza impartirea sarcinilor domestice: femeile fac mai putine treburi in casa pe masura ce veniturile lor cresc (Bittman, Egland, Sayer, Folbe si Matheson, 2003). Dar acest lucru nu este adevarat decat pana la un punct, caci si in randul femeilor care castiga mai mult decat sotii lor (este cazul a 24% dintre cupluri) descoperim o inegalitate in repartizarea sarcinilor menajere si tot in dezavantajul femeilor: barbatii realizeaza doar 37% din treburile casnice fata de 32% in cuplurile in care barbatul castiga mai mult decat sotia sa.
Asadar, influenta puterii economice nu este mai importanta decat puterea normelor sociale. Este vorba de un obicei impamantenit al repartizarii sarcinilor. Si chiar si atunci cand barbatul nu are un loc de munca, este somer, timpul alocat de el treburilor domestice nu este decat de 1 ora si 52 de minute fata de aproape sapte ore care ii revin unei femei in aceasta situatie.
In ceea ce priveste tipul activitatilor casnice, barbatii si femeile difera: barbatii sunt specializati mai mult decat sotiile lor in reparatii si gradinarit (singurele activitati in care barbatii depasesc femeile ca timp), dar ceea ce Brousse (1999) numeste “nucleul dur: bucatarie-vesela-menaj-rufe” este practicat zilnic de femei depasind cu mult reparatiile si gradinaritul practicate de barbati.
O cifra totusi incurajatoare pentru femei: cele care au o diploma de studii superioare negociaza mai bine decat celelalte o colaborare cu partenerul la treburile casnice. Atunci cand femeile au un nivel de studii ce depaseste scoala postliceala, barbatii isi maresc participarea cu 12%.
Acest lucru este promitator caci tot mai multe femei ajung sa aiba diplome in invatamantul superior.
nu cred ca impartirea task-urilor intr-un cuplu tine de aportul financiar al fiecaruia, nici de studiile si statisticile nimanui. Pur si simplu e vorba de cat simte fiecare nevoia de implicare in treburile domestice. Ca unii nu simt deloc nevoia asta, e mai grav!
“Calatoria asta, nu are sfarsit”