Etichetarea celorlalti
Ori de cate ori spunem despre cineva ca este intr-un anumit fel o facem pentru ca, implicit sau explicit, constient sau subconstient, ne consideram superiori.
Si de cate ori nu am pus etichete: “e proasta de bubuie”, “e un ticalos sadea”, “e simpluta” (ce sadica este limba daca un diminutiv ajunge sa aiba o incarcatura mult mai accentuat peiorativa!), “e un mincinos notoriu” sau, si mai rau: “fufa aia?”, “idiotul ala?”.
Sigur, noi suntem deasupra, pe un piedestal imaculat si nici nu ni se pot pune la indoiala minunatele calitati.
Si mai subtila este situatia cand ii laudam pe ceilalti. Evident, noi, fiintele elevate si luminate, ne permitem sa judecam, din inaltimile rarefiate unde ne situam: “nu e prost deloc”, “e desteapta”, “are gusturi bune”, “e frumoasa” sau, iar sadicul, “e dragutica”.
ji morala?…
Nu exista o morala decat pentru cei care se simt. Cei care se simt ar putea sta pe ganduri de la a treia propozitie. Problema este ca cei care nu se simt trec foarte usor peste a treia propozitie.