Numele meu
Pot spune că m-am născut cu o reală aversiune faţă de numele meu şi că aceasta a scăzut în timp până acolo încât, chiar dacă nu mă omor după el, nici nu îmi mai este antipatic.
Pentru cei care nu ştiu, m-am născut la malul mării şi am vieţuit până pe la 18 ani, când am plecat la facultate, în Constanţa. Vara, apartamentul alor mei găzduia mereu rude sau prieteni din ţară care veneau să îşi facă la noi concediul. Aşa că aveam întotdeauna cu cine să merg la plajă…
Când aveam vreo 2 ani, sora mamei ne-a luat, pe mine, pe sora mea cu 2-3 ani mai mare şi pe băieţii ei, cam de aceleaşi vârste cu noi două, la plajă. Cei mari, de 5 ani adică – aveau dificila sarcină de a ne păzi pe cei mici cât timp mătuşa se ducea să ne cumpere îngheţată, suc sau altele. Pentru ei era o corvoadă, pentru că în fiecare zi, ba dispăream eu, ba vărul meu şi toate oalele se spărgeau în capul lor mititel.
Într-o zi am plecat eu printre cearceafuri. M-au cules de pe plajă cei de la Radio Vacanţa, m-au întrebat cum mă cheamă ca să dea bine ştiutele anunţuri cu “s-a pierdut…”, doar că eu, fericită că nu mă cunosc, am spus cu pronunţia mea peltică ceva ce s-a înţeles ca “Gruia Ana-Maria”. Mi-au dat bomboane, am dormit, am stat o zi întreagă la umbră şi răcoare, timp în care mătuşa mea se dădea de ceasul morţii, gândindu-se cum se întoarce ea acasă şi spune că m-a pierdut. Mă căuta, apoi tăbăra asupra celor “mari” – vinovaţi că mă pierduseră. Vecinii de cearceaf se rugau de ea să nu îi mai bată pe copii, că îi dau ei bani să mă scoată de la radio. Doar că toată ziua eu am fost anunţată ca Gruia Ana-Maria… Or de la Gîrlea Elena la Gruia Ana-Maria e o cale luuungă şi de unde să se gândească biata mea mătuşă că aş putea fi eu?
În fine, după o zi de zbucium, unul dintre copiii mari a trecut pe lângă sediul radioului, m-a văzut acolo şi povestea s-a încheiat cu un happy-end.
eu cred ca persoana face numele si nu invers.
cat despre numele meu, nu m-am gandit pana acum nici o secunda cum suna, nici pentru mine, nici pentru ceilalti[radu].
Amuzanta intamplare, cat despre nume, niciodata nu mi-a placut al meu, desi mi se spune ca este frumos, in definitiv am decis ca nu ma intereseaza. Koma, se pare ca desi avem acelasi nume, gandim un pic diferit, dar ajungem la aceeasi concluzie.
Ce s-a intamplat de atunci?…fetita șugubeața a devenit o femeie inteligenta, cu un simț al umorului fin si rafinat…Nu o mai cheama Gruia Ana-Maria, ci Calator si ne incanta saptamanal pe blog cu articole deosebite și sensibile… O incantare pentru blogeri 😉
Mă faci să roşesc. Ești prea mărinimoasă, ca de obicei.
Nici eu nu eram prea încântat, deoarece deseori mi se stâlceşte numele. Din ucraineanul Uska (= subţire), prin romanizare devine deseori Uscă, derivat din verbul “a usca”. Ce-i drept, “subţire” poate duce cu gândul şi la “uscăţiv”…
de mine ce sa ma spun ca ai mei mi-au pus numele Marcus…dar eu ca de obicei tre sa mai modific ceva si mai pun si un “k”:D