Predestinare? Liber arbitru?

De o saptamana incerc sa scriu despre tema asta, prima data a iesit “Viitorul si trecutul sunt a filei doua fete”, hmm, sa vedem…

Se contrazic aceste doua notiuni? Nu in viziunea mea.

Cum as defini predestinarea? Asa cum exista un DE CE? al lucrurilor, exista si un PENTRU CE? al lor, adica o cauza si un scop catre care tind si pentru care exista. Putem intelege asta in plan metafizic si atunci ne lovim de un mister pe care mai ales misticii, dar si filosofii, au incercat sa il descifreze si sa il “traduca” in termeni inteligibili pentru noi. Dar putem la fel de bine sa aducem problema pe un teren mai prietenos, anume in viata noastra cea de toate zilele.

Cu siguranta, una dintre intrebarile care ne bantuie in special in adolescenta se refera la vocatia noastra. Care este sensul pe care trebuie sa il dam vietii noastre? La ce suntem noi buni? Iata o dovada a faptului ca intuim undeva in strafundul sufletului ca avem un destin de indeplinit. Un destin pe care il descoperim, il realizam, dar nu il hotaram noi. Asta este asadar predestinarea.

Ce ar fi liberul arbitru? Pai ar fi CUM-ul. CUM ne traim viata, CUM ne indeplinim destinul, in cat timp, facand cate greseli, castigandu-ne cati prieteni si cati dusmani, cu cata demnitate sau micime sufleteasca, cu ce viteza (alergand, arzand etapele, facand popasuri dese, tarandu-ne)… La fel ca in anumite jocuri pe PC, de pilda, ca in Lineage: creatorul lor a gandit o evolutie a jocului, anumite etape, logice, inlantuite, indispensabile, anumite caractere si combinatii de trasaturi, functii, abilitati. Posibilitatile sunt nenumarate. Jucatorul isi construieste un personaj si parcurge etapele prestabilite de creatorul jocului. Dar poate sa greseasca si atunci o ia de la capat sau regreseaza, poate sa colaboreze cu altii si atunci prinde viteza, invata mai repede. Faptul ca un jucator parcurge un nivel al jocului intr-o zi sau o luna, ca face o suta de greseli sau o mie ii este indiferent creatorului, important este ca pana la urma si “gloaba” si “armasarul de rasa” ajung la tinta.

Da. Liberul arbitru ne da posibilitatea sa alegem, sa hotaram pentru noi cum vom trai.

Si de fapt lucrurile devin infinit mai complicate daca introducem in ecuatie si necunoscuta reincarnarii. Dar cum nu stiu cat de familiarizati sunteti cu ea, fac bine si ma opresc aici.

RSS 2.0 | Trackback | Comment

Adresa de mail:  Aboneaza-ma  

4 Responses to “Predestinare? Liber arbitru?”
  1. jusTme

    ar fi interesant sa introducem si necunoscuta reincarnarii…cu atat mai mult cu cat stim mai putine despre ea. descoperim pe parcurs.

  2. calatorul

    Eh, nu vreau sa par o… cum se spune? imi scapa acum. Dar s-ar putea sa accept totusi provocarea. 😉


  3. o singura problema e in toata schema asta: timpul. adica de ce sunt date tot felul de termene, daca timpul e infinit? de ce exista etape? de ce s`o iei de la capat? timpul e singura masura care te poate duce la nebunie.

    faceti ceva si opriti timpul.

  4. calatorul

    ;)) foarte buna observatie. Imi aduci aminte de Blaga si de motoul lui care m-a urmarit multa vreme: “Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire… si totusi, te rog: opreste Doamne ceasornicul cu care ne masuri destramarea”.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.