Scoala, e-scoala, scoala vietii – I

Da, domnule, cu siguranta lucrurile s-au schimbat, nu de ieri, de azi, ci de ceva timp. Dupa ce am trecut de pe bancile facultatii la catedra am avut un soc: alt peisaj, alta atitudine, alte provocari. Ce se intamplase? Pe ce planeta aterizasem?!

M-am felicitat ca sunt tanara si flexibila, desi multe mi-au depasit flexibilitatea, multe m-au facut sa remarc, ca o batranica nostalgica, ce bine era pe vremea mea.

Schimbarea este in legea firii, nu ne putem astepta ca lucrurile sa ramana la fel si nici nu ar fi bine sa ramana. Doar cei anchilozati, incremeniti in proiect, cu gandire obtuza refuza sa accepte noul, se incapataneaza sa repete aceeasi placa: in invatamant asta ar insemna sa se creada mici dumnezei cum am invatat eu la Sociologia educatiei in facultate, sa dicteze de pe foi, sa dea copiilor comentarii, sa pretinda caiete studentesti sau cu floricele sau cu linie mov sau cine mai stie ce. Noile teorii pun elevul in centru. Participarea si protagonismul lui in actul educatiei sunt esentiale. Din nefericire, asta ar fi mers “pe vremea mea”, cand tinerii citeau, polemizau, erau insetati sa cunoasca, dar merge foarte prost acum, cand au carti cu rezolvari pentru Bac, au teme de o calitate submediocra pe internet, au, in general, oroare de citit si de tot ce ii distrage de la jocurile lor pe calculator, messenger, strand, TV… Daca mai punem si minunatele si autenticele modele pe care le ofera societatea si mass-media, si exemplele stralucite de nulitati care ne conduc sau care sunt oameni de afaceri de succes, care ar mai fi motivatia unui elev mediu, cu o vointa si mai medie de a invata? Mai adaugati si facultatile particulare, platite de taticul si de mamica si ideea ca se descurca ei la Bac si tabloul este complet: Motivatia lor bate spre zero. In general.

Sa nu ma intelegeti gresit. Exista si copii care invata, citesc, gandesc, sunt ambitiosi. De care iti dai seama imediat ca parintii se ocupa. Care au citit sau au ascultat basme in copilarie… (ati fi uimiti daca ati sti cati copii nu au auzit de faimoasele povesti nemuritoare sau nu au citit basme in viata lor). Dar, daca sunt realista, in toata cariera mea din invatamant am avut bucuria sa am doar 3 astfel de clase omogene, un H si doua A-uri si mici oaze in celelalte. In rest, parintii “au incredere in copii”, le dau bani si libertate si de multe ori au parte de un dus rece cand dau pe la scoala, daca dau…