Prilej de comparatii
Ana Blandiana, Andrei Serban, Irina Petrescu, Florian Pittis in tineretile lor. Pentru mine, si un prilej de comparatii intre televiziunea de atunci, atat de stangace si discreta, ca sa nu spun terna, si cea de acum, atat de dezinvolta, de zgomotoasa, de colorata…
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=ydz52xOiuG0]
“Stiu, puritatea nu rodeste,
Fecioarele nu nasc copii,
E marea lege-a macularii
Tributul pentru a trai.
Albastri fluturi cresc omizi,
Cresc fructe florilor in jur,
Zapada-i alba neatinsa
Pamantul cald este impur.
Neprihanit eterul doarme,
Vazduhul viu e de microbi,
Poti daca vrei sa nu te nasti,
Dar daca esti te si ingropi.
E fericit cuvantu-n gand,
Rostit, urechea il defaima,
Spre care o sa ma aplec
Din talgere – vis mut sau faima?
Intre tacere si pacat
Ce-o sa aleg – cirezi sau lotusi?
O, drama de-a muri de alb
Sau moartea de-a invinge totusi…”
mnah, doar de curiozitate, blandiana are copii?
chestiile cu puritatea nu rodeste si fecioarele nu nasc suna foarte frumos, dar daca te gandesti ca si lor le`a dat cineva rod isi pierd simetria.
un vers mi-a ramas mai mult intre sinapse, referitor la problemele comunicarii. cuvantul, elementul care ne urca in lantul trofic pe ultima treapta ne este in acelasi timp si cel mai mare inamic, luand parca inadins cele mai potrivnice sensuri atunci cand este rostit. rezonez cu ideea asta. nu am explicatii, dar am trait`o de prea multe ori ca sa o cred.
Uite o femeie care s-a simtit implinita si fara sa aiba copii. A “nascut” ea destule opere, oricum.
O idee similara cu cea din poezia ei se afla in Barbu: “Vinovat e tot facutul/ Sfant doar nunta, inceputul”, in Oul dogmatic… ar fi destule de spus, dar nu stiu in ce masura sunt interesante pentru voi.
Poate gresesc: eu cred ca vrea sa spuna ca tot ce e material, teluric, e imperfect. Numai ideea in sine e pura, odata ce a luat viata, s-a concretizat intr-un fel sau altul, e supusa pe de o parte denaturarii, intinarii (vezi utopiile gen socialism) si pe de alta parte erodarii, imbatranirii. Nimic viu nu e nici perfect, nici nemuritor. Dar are un ton optimist, si un soi de complicitate, pentru ca la urma urmei ne asumam ambele neajunsuri cu totii. Si invingem, ducandu-ne viata pana la capat, cum zice in ultimul vers.
Scuze pt. ineptii.
Foarte bune explicatii si nici o ineptie. 🙂 Nici eu nu as fi putut spune mai bine.