Boogie
Am fost ieri la film, doua fete si doi baieti. Spun asta pentru ca este foarte important pentru modul in care l-am receptat: fetele – revoltate si deceptionate, baietii – incantati.
Am vazut doar 2 filme romanesti in ultimii ani: 4, 3, 2 (era deja o datorie sa il vad si “Altcineva” i-a facut o cronica mult prea interesanta ca sa nu merg la el) si Boogie, pentru care am primit de asemenea recomandare, dar de la o amatoare de filme romanesti.
Boogie este de un realism foarte dur, as spune ca iti baga degetele in ochi, iti zgarie urechile. Recunosti toate scenele, iti sunt familiare, prea familiare, perfect verosimile, uneori grotesti, alteori amare, de o vulgaritate grosolana, care, mi s-a replicat, este cea a lumii in care traim. Eu refuz sa cred.
Personajele sunt trecute de prima tinerete, unele au esuat lamentabil in marea aventura care este viata, s-au multumit cu o existenta larvara, mediocra, vicioasa. Sunt surprinse perfect doua tipuri de ratare: a celor care raman aici si a celor care, chiar daca pleaca, nu sunt mai putin ratati – intretinuti de femei, dau cu mopul… In ambele cazuri, personajele sunt “maculate”, si-au pierdut demnitatea chiar si in propriii ochi, traiesc mecanic, fara aspiratii, fara visuri, fara suflet… Filmul se putea la fel de bine numi “Suflete moarte”. Viata lor se rezuma la munca robotica, de sclavi, si la distractie-depravare – un fel de compensatie, de defulare.
Protagonistul, Boogie, are sansa de a se implini prin familie, dar si el se lasa robit de munca lui, uita de cei dragi, ii neglijeaza, se simte victima, cade in ispitele cele mai triviale. Iti dai seama din film ce forta teribila are anturajul, instinctul de turma, cum te poti degrada si poti face diverse lucruri pentru simplul fapt ca ceilalti de langa tine le fac.
Sotia lui, Smaranda, este singura care mai pastreaza ceva substanta sufleteasca in film. Intuieste tot ce a facut sotul ei, dar are puterea sa taca, ea este cea care isi cere scuze si spune ca ii pare rau pentru tot ce a spus, pentru modul in care a spus, este cea care duce familia mai departe, unita… Boogie tace spasit.
Filmul este admirabil prin modul in care surprinde relatia in cuplu, dialogurile paralele, lipsa de comunicare, evolutia unei discutii spre cearta. O demonstratie ca si viata in cuplu poate aluneca in mecanic si stereotip.
Un film tragic, o oglinda a vietii noastre, o oglinda in care putem surprinde, de ce nu?, chiar umbre, nuante ale propriei noastre persoane…
Am uitat, am fost si la Supravietuitorul. Mediocru.
Suna deprimant. Nu ma duc. (glumesc!)
N-ai vazut “California Dreamin’ “? E tot un film “amarui” despre viata de dupa Revolutie, cu cateva scene de un grotesc cam ingrosat, dar mie mi-a placut. Mai mult de cat 4, 3, 2, care a avut niste stangacii vizibile, desi reproducea bine atmosfera. Daca-l vezi, as fi curioasa ce parere ti-a facut. 🙂
Am senzatia ca autorul e emo. Asa pesimist.
Un mare filozof contemporan, Mircea Badea, a recomandat un film, City of God. Acolo violentza. Viatza instabila, nesigura si mai ales limitata.
Si underground August e tare :D. Ma rog poate faptu cal monotonia s-a instalat pentru specia feminina este prea dur, mult mai neplacut decat duritatiile adevarate ale vietzii.
Odata ce ai fost pus pe o masa si torturat, intr-un fel sau altul. Privesti viatza diferit…
Nu am vazut California Dreamin’, mi-as fi adus aminte. Nu stiu daca as vrea sa il vad, sunt si asa destul de deprimata (glumesc! – am tendinta sa fiu)
Pentru Michael: Ultima ta fraza capata sensuri cu totul noi in urma ultimelor marturisiri. In limita timpului, care este foarte tiranic cu mine, o sa incerc sa vad macar unul. 🙂
Boogie, l-am vazut. Am fost chiar la premiera avand in vedere ca ma invart oarecum in industria asta.
Dar nu asta e important, filmul este exact cum l-ai descris. Mi-a placut si chiar daca nu sunt un adept al acestui stil, apreciez filmul exact pentru toate plusurile de care ai vorbit in “cronica” ta.
Foarte frumos ai citit filmul.
Ei, venind din partea ta, este chiar un compliment.
Sa stii ca ma gandesc din cand in cand la tine, esti una dintre persoanele care mi-au ramas dragi… Am aflat despre videoclipul tau cel nou de la Adrian, dar mi-ar placea sa ma tii si tu la curent cu ce mai faci. Pana una alta, vad ca muncesti mult. Te imbratisez cu drag, mai ales in vederea unei apropiate zile (asta daca nu vorbim si atunci).
Precizez ca marturisiri incomplete, mai avsesem o operatie (amygdal-ectomie ), pana s-au vindecat ranile (nu stiu de ce) a tinut 4 saptamani pana s-au vindecat. Intr-o vara caniculara a fost …DE C*CAT (Ca sa folosesc un eufemism).
Dar in comparatie operatia si ziua de dupa operatie au fost IAD. Si considerand ca exista si boli terminale, arsuri si tortura adevarata…se poate mult mai grav.
Urmatorul film il dedic unei persoane care ma bine dispune, sper sa nu o ‘prost’-dispuna, desi asta va face cu 99% din cei care il vor vedea.
Ci doar sper sa ii ofere un UN MOMENT DE CLARITATE.
🙂 Accept recomandarea. Si iti fac si eu una, primita pe blog, de la Irina: Le scaphandre et le papillion…