Alta leapsa. Despre blog.
Am primit o leapşă de la Carmen, căreia îi mulţumesc că s-a gândit şi la mine şi, pentru că am pierdut partea a doua din Prejudecăţi? şi nu prea am dorinţa să o refac, onorez această datorie.
1. Cât din viaţa personală expui scriind un blog?
Puţin, cât mai puţin. Cel puţin nu în mod direct. Pentru că nu sunt prea multe lucruri memorabile de spus şi de altfel obişnuiesc să aduc conversaţiile pe un teren foarte personal doar în prezenţa unui foarte mic număr de persoane (le număr pe degetele de la o mână) şi unele nici nu sunt foarte fericite din acest motiv. Glumesc, sper!
2. Cu ce îţi dăunează blogul?
Uite că de ceva vreme, de când primesc insistente comentarii nedorite, încep să mă simt hărţuită şi îmi pierd dorinţa de a scrie aici. Pentru că internetul este un mediu deschis în principiu tuturor şi mi-am dat seama că nu oricine merită, da, merită să îmi citească gândurile. Nu oricine merită şi, iarăşi, nu oricine înţelege. Şi îmi lipseşte inspiraţia, savoarea şi meşteşugul limbii ca să scriu ca Vania.
Aşa se face că blogul care are la origini un impuls generos şi prietenos a ajuns să îmi dea şi dureri de cap şi angoase şi încruntături din sprâncene şi greaţă şi lehamite şi…
3. Cu ce te ajută blogul?
M-a ajutat să găsesc oameni frumoşi, să câştig o prietenă… Pe lângă faptul că mă ajută să îmi pun gândurile în ordine sau să le duc mai departe, până la acel preţios gând “fără rest” de care vorbea parcă Noica.
Blogul este un aide-memoire, un cufăr cu reflecţii, imagini, citate…
4. Ce reacţii permiţi?
Iată o întrebare care ia în calcul faptul că nu toţi şi-au însuşit un elementar nivel de civilizaţie în plan spiritual chiar dacă dispun de mijloacele tehnice actuale.
Mi-ar plăcea ca blogul meu să nu fie citit decât de oameni de calitate. De acei oameni pentru care scriu posturile, fie că îi cunosc sau nu. Din păcate, nu se întâmplă întotdeauna aşa şi, cel puţin pentru mine, blogul vine cu sacrificii. Sacrificii pe care nu aş vrea să le fac, dar nu am încotro.
În cei doi ani şi jumătate de când am blogul nu au existat decât 2-3 persoane care m-au făcut să regret această “generozitate” a internetului şi să îmi pun problema selecţiei şi limitării accesului. Din păcate, în condiţiile în care cei mai mulţi furnizori de servicii de internet dau ip-uri variabile, acest lucru este foarte dificil.
Dau mai departe această leapşă, fără obligaţia de a răspunde (nici eu nu am avut curtoazia să comentez replicile date la precedenta leapşă) Irinei, lui mOntecOre, Alynei, lui Koma şi Mayei.
De data asta am raspuns la leapsa. Desi raspunsurile sunt cam acre, ca si dispozitia de moment.
Multumesc!
Eu copiez din clasici, da’ mai combin textele, să nu se prindă lumea…
Draga Calator,
multumesc ca ai raspuns “jocului de blog”; (obligatie nu era, fiecare are aici libertatea de a face doar ce îi place)
Am citit raspunsurile tale si trebuie sa-ti spun ca m-au pus pe gânduri. Prima dilema este cum poate cineva sa-ti lezeze persoana, din moment ce nimeni, sau aproape nimeni, nu stie cine esti?!(nici nu am stiut ca sunt una din cele 5 persoane care-ti cunosc identitatea…Multumesc pentru încredere). Este aproape un paradox! îti protezezi sfera privata (la blog ma refer) scriind aproape “anonim” si tocmai tu devii tinta unor hartuieli?! Blogul meu este atât de dechis, atât de personal si nimeni niciodata nu a gasit “necesar” sa-mi adreseje o jignire. (Mult’am lu’Dumnezeu!) De aceea, eu cred ca trebuie sa cauti cauza în alta parte…Este adevarat ca lumea e plina de nebuni, genii, oameni fini sau neciopliti, dar ca faptul de a avea blogul sa ajunga sa-ti “dea şi dureri de cap şi angoase şi încruntături din sprâncene şi greaţă şi lehamite şi?”nu este bine! Parerea mea.
Am observat si eu ca ceva s-a întâmplat cu blogul tau…în ultima jumatate de an nu ai mai intrat – saptamâni întregi…Simt ca nu prea mai ai CHEF…Pacat! Eu tare mult m-am bucurat sa “te cunosc” si mi-a placut mult schimbul nostru de cuvinte. Îmi lipsesti mult!
Si pe Irina am fost curioasa sa “o cunosc”…dar numele ei nu avea niciun link, deci n-am gasit-o. Ne-am” întâlnit” de câteva ori aici la tine si…acum e prima data când vad “puful de papadie” 🙂
Si pe asta o voi prelua la mom oprotun, imi place …sunt fix pe felie(i got fired over the blog) ca sa ma exprim asa, nu uit de ele, insa eu trebuie sa astept sa simt(cam asa vine tot ce fac eu, se simte si apoi se face)
Multumesc, pt nominalizare 🙂
@ Montecore ;;) Te inteleg perfect, stai linistita. Astept.
@ Carmen: Vezi, sunt multe motivele pentru care nu am scris pe blog. Dar nu saptamani intregi! Unul foarte intim ar fi ca evit sa transform blogul intr-o obligatie.
Altul foarte obiectiv ar fi ca am muncit foarte mult si nu am avut timp. Poate vei spune ca daca ar fi o prioritate as gasi si timpul, dar in cei aproape 3 ani de cand am blogul, am abordat foarte multe subiecte care ma preocupau si unele in care sa simt ca este imperativ sa ma exprim nu am acum… poate nu am nici ragazul de a ma reculege. Tu esti la inceput si orice inceput este mai avantat.
@ Carmen: multumesc de vizita, desi nu e mare lucru de vazut. 🙂
Multumesc…va urma… 🙂