Mai mult
Avem nevoie de supranatural. Avem nevoie să credem în perfecţiune. Nu la modul abstract, ci avem nevoie să credem că perfecţiunea există. Altfel, de ce ar apărea legende, mituri, de ce ne-am agăţa la gât tot soiul de amulete sau am avea diverse obiecte pe care le învestim cu puteri speciale? Există o scenă în Braveheart în care eroului i se neagă identitatea pe motiv că nu are 2 metri aşa cum ştia toată lumea, aşa cum umblase vorba din om în om. Undeva în proces, el încetase să mai fie un simplu om, devenise o legendă, întrupase setea oamenilor de perfecţiune, visul de libertate.
Unii se mulţumesc doar cu amuletele şi talismanele. Alţii au nevoie şi de formule, de tipare, de căi sau reţete pentru a se apropia de ceea ce este supra-natural sau mai curând suprasensibil. Aşa cum am învăţat încetul cu încetul să luăm în stăpânire lumea sensibilă, mergând de-a buşilea, căpătând nenumărate deprinderi, este necesar să învăţăm să ne descurcăm şi în această nouă dimensiune. Şi cum am avut părinţi care ne-au ţinut de mână aici, avem cred nevoie de “părinţi” care să ne ţină de mână şi acum. De maeştri, de modele. Or autoritatea religioasă este discutabilă de mult timp. De când a apărut vorba “să faci ce spune, nu ce face popa”.
Va urma…
Oamenii se entuziasmeaza. Apoi le trece.
Oamenii iubesc animalele. Atata timp cat sunt docile.
Oamenii investesc. Si platesc rate toata viata.
Oamenii pot face ce vor ei. Si fac asa cum vad ca fac ceilalti.
🙂
“discipolul trebuie sa-l depaseasca pe maestu; abia atunci munca maestrului va fi încununata de succes”, este una din teoriile evolutionismului 🙂
Cei mai multi au nevoie de idoli. Pentru trasaturi interioare ne alegem: parinti, rude, profesori, eroi din literatura…Pentru aspect fizic alegem de obicei un actor sau fotomodel. Dorim atmosfera idilica, plina de armonie si pace surprinsa în câteva momente, în vreo familie. Si ai dreptate, poate “idolul” este în realitate altfel de cum ne închipuim noi în acel moment în care am facut alegerea “idolului”. Si uite asa… ajungem si la teoria relativitatii 🙂
PS: Davi.M – delicioase asertiuni 🙂
Nu stiu daca e nevoia de a idealiza sau frica. Frica de necunoscut, frica de a fi altfel, de a fi noi insine. Si atunci cautam tipare, modele, instante superioare. Si nu mai suntem noi responsabili, ci ele… e mai simplu, nu? Iar daca nu iese bine, pe ele le putem nega, pe noi insine-nu. Ei ne-au inselat, ne putem chiar si autocompatimi.
Nu stiu cat e de off-topic, dar iata un citat care-mi place: “The whole problem with the world is that fools and fanatics are always so certain of themselves, and wiser people so full of doubts.” Bertrand Russell
Multumesc pentru comentariile acestea inspirate. deja ma intreb ce voi mai scrie dupa tot ce ati spus voi. 🙂 Splendid citatul lui Russell.
Voi intr-un fel ati reusit sa surprindeti cat de complicat este totul: si dorinta de idealizare si teama si diferitele niveluri la care are fiecare acces… Fiecare individ cu proportiile lui.
Biserica mi se pare o adunatura de fanatici si de ipocriti (nu ma refer la credinciosi, ci la popi) si nu cred in Biserica si niciunul din faptele “povestite” de catre ea. In schimb, stiu ca Dumnezeu exista si nu vreau si nici nu pot sa intru in contact cu el prin alte cai decat prin mine si prin relatiile cu ceilalti oameni. De aceea nu pot fi de acord cu aristocratia asta divina promovata de religie. De exemplu : lipsa botezului = iad pentru toata eternitatea … trebuie sa fii cel putin idiot sa gandesti asa o … nici nu stiu cum sa-i spun, ma opresc aici.
http://paulgabor.com/2010/04/07/mizerabila-blogosfera/
http://ivasil63.wordpress.com/2010/04/10/troite/