Intelepciuni

Extrase din interviurile acordate de Borges in jurul vârstei de optzeci de ani:

N-am citit prea mult in viaţa mea, în schimb am re-citit foarte mult. Am început să-mi pierd vederea în 1955 şi de atunci n-am mai încercat să citesc nimic contemporan. Nu cred să fi citit vreodată un ziar. Putem cunoaşte trecutul, însă prezentul nu ne este dezvăluit.

…Şi una din multele mele experienţe, cea mai fericită dintre ele, este cititul. Ah, şi există ceva încă şi mai bun decât cititul şi anume recititul. I-aş sfătui pe toţi să citească puţin însă să recitească mult.

Toate aceste lucruri – femeile cu care am greşit, acţiunile cu care am greşit, circumstanţele în care am greşit, toate acestea sunt unelte pentru poet. Un poet trebuie să considere toate lucrurile ca fiindu-i date, chiar şi nenorocirile. Nenorocirile, înfrângerea, umilinţa, nereuşita, acestea sunt uneltele noastre. Doar nu crezi că atunci când eşti fericit poţi să produci ceva. Fericirea constituie un scop în sine. Însă ni se dau greşelile, ni se dau coşmarurile aproape în fiecare noapte, iar sarcina noastră este să le transformăm în poezie (…) Deci nu cred că trebuie să-mi cer scuze pentru greşelile mele. Aceste greşeli ajung la mine prin lanţul extrem de complex al cauzelor şi efectelor sau, mai curând, prin nesfârşitele efecte şi cauze.

Amintirile copilăriei mele sunt amintirile cărţilor pe care le-am citit.

De fapt, nu prea îmi amintesc propria viaţă. Nu vă pot da informaţii precise. Ştiu că am călătorit în vreo şaptesprezece sau optsprezece ţări, dar nu vă pot spune în ce ordine. Nu vă pot spune cât am stat într-un loc sau altul. Totul este o învălmăşeală de imagini. Să revenim în consecinţă la cărţi. (…) Revin mereu la cărţi, la citate. Îmi amintesc că Emerson, unul dintre eroii mei, ne-a avertizat: “Să fim atenţi. Viaţa însăşi poate deveni un lung citat”

Iubesc toate ţările şi pe toţi scriitorii pe care i-am citit (şi sunt mulţi pe care nu i-am citit niciodată şi care emană totuşi o anumită influenţă asupra mea) şi sunt un discipol al trecutului, al întregului trecut. Nu cred în şcoli, nu cred în cronologie. Nu cred în datarea manuscriselor. Cred că poezia trebuie să fie anonimă. De exemplu, dacă aş putea alege, mi-ar plăcea ca un vers al meu, o povestire a mea, rescrisă şi îmbunătăţită de altcineva, să supravieţuiască, iar numele meu să fie uitat, aşa cum se va şi întâmpla la momentul potrivit (…) Poate că fiecare epocă rescrie mereu aceleaşi cărţi, schimbând sau adăugând câteva detalii. Cărţile eterne sunt, poate, aceleaşi cărţi pururi rescrise. Rescriem mereu ceea ce au scris cei din vechime şi nu mai este nevoie de nimic altceva.
În ceea ce mă priveşte eu nu am ambiţii. Cred că e vorba de o eroare, că oamenii mi-au dat prea multă importanţă. Sunt un scriitor supraevaluat. În acelaşi timp vă sunt recunoscător tuturor că mă luaţi în serios. Eu nu mă iau.

La urma urmei bucuria este imposibil de suportat. Putem fi fericiţi timp de o clipă sau două, însă o eternitate de fericire este de neînchipuit.

Cred că prietenia este poate faptul esenţial al vieţii. Prietenia, aşa cum mi-a spus Adolpho Bioz Casares, are acest avantaj asupra dragostei: nu are nevoie de nici o dovadă. (…) Poate că adevăratul destin, adevărata datorie a dragostei este să devină prietenie.

Oamenii se gândesc la viitor numai în termenii secolului douăzeci, hiperbolic şi distorsionat. Însă eu ştiu în primul rând că vor exista multe alte secole viitoare şi, în al doilea rând, că lucrurile care ni se par acum importante vor fi frivole şi irelevante în viitor. Oamenii nu vor mai fi interesaţi de politică, nu vor mai fi egali – asta e o iluzie – nu vor mai gândi în termeni ca circumstanţe, succes, nereuşită …

Intreaga lume este doar un sistem de simboluri, că lumea, inclusiv stelele, reprezintă scrierea secretă a lui Dumnezeu.