Charles Baudelaire – Albatrosul

O întâmplare comică din viaţa mea de profesor.

Acum câteva săptămâni predam Nichita Stănescu şi explicam unei clase a XII-a de ce metafora “pasăre amară” poate sugera condiţia poetului, a creatorului de geniu. Şi le-am adus eu aminte versurile eminesciene “Numai poetul, ca paseri ce zboară, deasupra valurilor, trece peste nemarginirea timpului, în ramurile gândului…”, apoi le-am vorbit de albatrosul lui Baudelaire… Apoi, ca să fixez ideea, am reluat: “iată, albatrosul este în largul lui, este maiestuos în înălţimi, în lumea spiritului, iar când coboară pe pământ este caraghios, devine…

Şi aici am fost întreruptă în mod prompt de unul dintre elevi care a spus cu aplomb “friptură”. Toată clasa a izbucnit în râs, inclusiv eu… care am continuat după câteva momente ideea (devine ţinta ironiilor şi a batjocurei oamenilor mediocri, incapabili să îl înţeleagă etc.), deschizând în acelaşi timp şi catalogul…

Să mai spun că elevii l-au băşcălit totuşi pe neinspiratul lor coleg care “stricase atmosfera”? Şi că în final, deşi îl păsuisem încercând să rup tradiţia 2-ului din fiecare trimestru, i-am pus nota 2? Cert este că toată săptămâna respectivă m-a mustrat conştiinţa şi m-am întrebat dacă nu am fost totuşi prea aspră.

“Din joaca, marinarii pe bord, din cînd în cînd
Prind albatrosi, mari pasari calatorind pe mare
Care-nsotesc, tovarasi de drum cu zborul blînd
Corabia pornita pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinte stîngace si sfiioase
Si-aripile lor albe si mari le lasa, blegi
Ca niste vîsle grele s-atîrne caraghioase

Cit de greoi se misca drumetul cu aripe!
Frumos cîndva, acuma ce slut e si plapînd
Unu-i loveste pliscul cu gîtul unei pipe
Si altul fara mila îl strîmba schiopatînd.

Poetul e asemeni cu printul vastei zari
Ce-si rîde de sageata si prin furtuni alearga
Jos pe pamînt si printre batjocuri si ocari
Aripele-i imense l-împiedica sa mearga”.

RSS 2.0 | Trackback | Comment

Adresa de mail:  Aboneaza-ma  

2 Responses to “Charles Baudelaire – Albatrosul”

  1. sper ca nu i-ai pus 2 pentru “friptura”. faptul ca a deranjat ora putea fi pedepsit la materia “purtare”, dar pentru un 2 la tine era ok daca-l fragezeai cu 2-3 intrebari contextuale. [ah, si eu dau -3 [minus trei] pentru genul asta de interventii, daca sunt urmate de nestiinta].

    pe de alta parte, daca singurul care a deranjat ora o face la subiect, cred ca sunt intre cei 99% invidiosi pe clasa ta, in general cei care vorbesc in plus n-au nici o legatura cu topicul momentului.

  2. calatorul

    Koma, parca as fi vorbit eu in primul paragraf. 🙂

    La al doilea, ce sa zic, sunt clase si clase si chiar si ele au zile bune si zile mai putin bune. Ca peste tot, cred.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.