Cine nu cedeaza, decedeaza…
Asta este învăţătura cu care m-am ales pe ziua de azi. Învăţătură pe care de altfel o ştiam, dar pe care îmi este de multe ori greu să o aplic sau pe care o aplic sub forma abandonului total, care nu ştiu cât de breaz, de înţelept sau de benefic este.
Problema cedării sau a iertării mă frământă de multe ori şi până acum nu am ajuns la o concluzie clară. Poţi ierta totul oricui, oricând, pe principiul că şi tu greşeşti şi că a greşi este la urma urmei omeneşte?
Uneori, în momentele mele de modestie a inimii, mă întreb cine sunt eu să iert ceva cuiva? Se poate pune în astfel de termeni problema? Şi suntem oare iertaţi pur şi simplu de greşeli? Nu cred că divinitatea sau invizibilele şi ininteligibilele fire karmice ar duce la ceva constructiv dacă periodic s-ar proceda la o ştergere cu buretele a actelor care contrazic legea, calea, normele nescrise şi scrise. Nu ar fi nici pedagogic, nici util.
Un prieten, creştin practicant, îmi vorbea despre o revărsare a harului asupra noastră. O fi existând şi aşa ceva. Eu cred mai degrabă în uitarea noastră, în miraculoasa uitare care ne ajută să ne regenerăm sufleteşte şi să pornim cu voinicie spre alte greşeli. Sau în iluzia că suntem iertaţi prin îndeplinirea unor ceremonii ori rituri care, e drept, dacă nu ne dau iertarea, măcar ne încarcă bateriile cu speranţe, cu energii noi, cu puterea de a merge mai departe…
Şi mai cred cu tărie în răscumpărare.
Eu cred in recunoasterea greselilor fata de tine insuti si in incercarea de a nu le repeta. Dar nu in rascumparare- consecintele nu se sterg cu buretele si durerea cuiva nu se ia inapoi. Dar cred ca iertarea ne aduce pace, indiferent de ce parte a iertarii suntem. Mai ales daca ne putem ierta pe noi insine, ceea ce mi-e foarte greu. Si iar derapez in truisme.
Da, iertarea aduce pacea, dar greseala? Ce faci cu ea, încetează să existe? Rascumpararea te priveste mai mult pe tine decat pe celalalt. Inseamna să faci o faptă bună sau mai multe pentru a o compensa…
Tocmai asta spun, nu poti compensa. Nu exista contravaloare a durerii pe care o pricinuiesti. Nu ii dai o bomboana unui copil si-i trece. Daca cineva imi face rau, pot ierta, dar nu se “compenseaza” cu nimic. Eu asa simt, nu ca ar fi bine… dimpotriva.
Amandoua avem dreptate, pentru ca privim din puncte diferite… 🙂
Este vorba de o iertare care presupune existenta intr-o entitate superioara care “o sa aiba grija” de persoana respectiva pentru tine :P.
De asemenea, cand vrei sa ti se ierte greselile acestea nu sunt “sterse cu buretele”, ci este vorba si de o munca din partea ta. Prin simplul fapt al “spovedirii” faci un pas catre “iertare” prin simpla constientizare a faptului ca ai gresit, nu?