Magicul Azi
O conversaţie recentă cu cea mai bună prietenă a mea din liceu sau, mai corect spus, una dintre cele mai bune, despre reeditarea întâlnirii de anul trecut a clasei noastre, m-a ispitit să mă întorc în trecut. Şi am început să scriu despre copilăria-adolescenţa mea. (Încă sunt de părere că nu poate avea cine ştie ce interes pentru alţii aşa că nu am postat nimic aici).
De fapt, cât trăim efectiv în prezent? Concentrat şi intens? Cât din prezentul nostru nu este amanetat pentru că visăm la un ipotetic viitor? Sau nu este abandonat pentru că ne refugiem în trecut?
Mai ales când prezentul nu se ridică la înălţimea aşteptărilor noastre.
Şi intrăm într-un cerc vicios: nemulţumiţi, suntem din ce în ce mai nostalgici şi mai absenţi, iar prezentul devine din ce în ce mai inconsistent.
Dacă am trăi, ca generaţia lui Eliade, conştienţi că nu avem timp, că Timpul este duşmanul nostru, că Azi este singura certitudine şi cea mai preţioasă avere, am stoarce din Azi toată seva, am bea cupa prezentului până la capăt.
Ce a fost ieri e consumat, ce va fi mâine… cine ştie?! Azi e singurul în puterea noastră.
Iată câteva adevăruri devenite banalităţi.
