Viitorul si trecutul sunt a filei doua fete

Am trecut recent printr-o testare psihologica unde mi s-au pus tot felul de intrebari interesante. Printre altele, am fost intrebata daca ma gandesc cu optimism la viitor. Am raspuns fara ezitare da. In privinta prezentului se prea poate sa am unele obiectii, cateva nemultumiri; viitorul insa… il astept cu bratele deschise. Nu sper ca va fi usor, viata este orice numai usoara nu. Nici nu vreau sa fie usor. (Un mare filosof spunea ca exista o legatura misterioasa intre lucrurile dificile si cele importante, marete).

Optimismul meu se explica prin increderea extraordinara pe care am avut-o intotdeauna in destin. Asta nu inseamna ca nu am facut greseli. Dar, privind in urma, am observat ca multe dintre actiunile mele “intamplatoare” isi aveau rostul lor, ca, fara sa imi dau seama, am ajuns acolo unde am simtit ca trebuia sa ajung. Da, fara sa imi dau seama. Ai mei m-au cam lasat de capul meu, eu am hotarat la ce liceu voi da, la ce facultate, in ce oras… Ei doar mi-au sustinut deciziile. O singura data s-au opus vehement alegerii mele: cand am vrut sa ma inscriu la un curs de yoga in timpul liceului. Asa ca nu am mai facut yoga nici pana in ziua de azi. Mi-au dat insa destula libertate, am calatorit mult, in timpul vacantelor veneam acasa doar ca sa ma pregatesc pentru o alta plecare… Am cunoscut oameni care m-au influentat in alegerea carierei, am cunoscut oameni care m-au inspirat, m-au imbogatit, m-au ajutat sa ma descopar.

Am facut si greseli, dupa cum spuneam, dar am gasit si curajul si puterea de a le corecta, chiar daca asta a insemnat suferinta si renuntare. Si acum ma gandesc ca poate erau si ele in program.

Poate parea ciudat, dar varsta de 28 de ani mi s-a parut cruciala. Atunci m-am vazut cu alti ochi si am privit si viata altfel. Atunci abia mi-am dorit sa am copii si am gasit in mine o putere de care nu fusesem constienta. Intotdeauna am crezut ca sunt matura, am fost o dura, o neinteleasa. La 28 de ani mi-am dat seama ca nu fusesem matura, ca de-abia acum am devenit si ca nu eram deloc o persoana dura, dimpotriva, si ca cea mai buna arma a mea e blandetea. Da, in ultimul timp, savurez deliciile blandetei. Asociata cu fermitatea face minuni.