Moralitatea…
Malraux spunea ca secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Eu as spune ca secolul XXI este unul prozaic, lipsit de idealism. Cu exceptiile de rigoare, izolate intr-o mare de pragmatism, materialism, egoism si competitivitate. Este un secol trist in care putini sunt tinerii care mai citesc, se mai razboiesc cu lumea, viseaza sa o schimbe. Este un secol virtual (si deja asta e speculatie de amorul artei), internautic, in care ne cufundam cu voluptatea comoditatii. Pentru ca este, inainte de toate, un secol al tehnicii si al confortului, cel putin pentru ceea ce numim lumea intai si a doua… De altfel, cui ii pasa de lumea a treia?
Este un secol al crizei – una mai mocnita si mai putin spectaculoasa decat a celui trecut, rezolvata prin teribile conflagratii – dar nu mai putin al crizei. Si as spune ca aceasta criza a trecut cumva in planul interior, s-a mutat in sufletul oamenilor. De aici apar, pe de o parte, tot felul de probleme de interrelationare, singuratatea, depresia si, pe de alta parte, lipsa de valori, de moralitate.
Am surprins in tramvai un fragment de conversatie intre doi tineri. Foarte interesant, dar cu o concluzie dureroasa, cel putin pentru mine: “Numai, frate, tu nu stii ca moralitatea nu mai e la moda!?”
Nu este prima data cand aud asa ceva sau cand ma lovesc de o astfel de atitudine. Comportamentul civilizat este numai o poleiala, asa, de ochii lumii…
De ce?
Va urma…
O parere personala; cer scuze daca deranjeaza.
Nu avem dreptul sa condamnam tinerii pentru atitudinea asta, ei sunt produsul nostru, ca parinti si ca profesori, aici si oriunde in lumea “intai” sau “a doua”. Aici, inca, profesorul, cel putin teoretic, se considera a fi si un educator. Dar lucrez la proiecte cu colegi din afara, si am avut surpriza sa aud oameni de o calitata intelectuala deosebita afirmand cu seninatate si convigere ca unicul rol al profesorului e de a transmite cunostinte, nu de a educa. Ca nu suntem pentru elevi “nici confident, nici doctor, nici preot” si ca a educa ar fi prea obositor, ca o maternitate perpetua. Ca doar familia are dreptul de a transmite copilului repere morale.
Si daca ea nu o face?
Ma tem ca spre asta mergem si noi si ca deja unii considera prea greu sa mai faca si asta.
Si atunci, cine? Mass-media? …Dar asta e alta discutie, si una lunga.
Scuze pt. comentariul lung si amar, e ceva ce ma framanta de mult. Cum spuneam :”un idealism desantat”…
Comentariile imi fac mare placere. S-a intamplat sa nu primesc unul saptamani in sir (lui Koma ar trebui sa ii inchin o oda pentru ca este asa de constant!) si parca as fi vorbit numai pentru mine. Un comentariu, acolo, cat de mic, imi da certitudinea ca cineva citeste ce scriu eu. Stiu, ar trebui sa nu ma intereseze asta…
Acum, referitor la post, nu i-am criticat pe tineri, iar tema este foarte generala, ma refer la toata lumea. Intamplator, am dat exemplul cu tinerii din tramvai, pentru ca, desi ma preocupa de multa vreme, aceasta intamplare a fost scanteia care a aprins “fitilul”.
Am mai vorbit despre ei in post, dar nu in mod critic, ci pur constatativ. Tinerii, prin definitie, erau cei nemultumiti, “anti”, rebeli, cu o atitudine de fronda… Acum nu mai sunt asa.