Ce ar fi fost daca?
Multe dintre posturile mele, ca cel de fata, de pilda, nu sunt autoreferentiale, autobiografice. Ma inspir si eu de pe unde pot…
Sper sa nu ajung niciodata sa ma intreb “Ce ar fi fost daca?”. Am cunoscut mai ales persoane in varsta, de sex feminin, care se refugiau himeric in astfel de scenarii.
Imi explic aceste evadari prin deceptia pe care le-o provoaca prezentul. Si mi se pare trist sa ajungi la batranete si sa iti spui “Daca m-as fi maritat cu x…”, “Daca as fi facut asta…”. Daca si cu parca! Nu ai facut-o asa ca este o evidenta pierdere de timp sa stai sa te gandesti la ce ar fi fost. Viata noastra depinde de fiecare alegere pe care o facem, de hotararile pe care le luam si suntem in intregime responsabili de ce obtinem. Si uneori alegerea, impulsul initial nu este cel care conteaza atat de mult. Conteaza si ce facem dupa. Adica, de pilda, sunt nemultumita de casnicia mea, bun!, pai sa ma intreb si ce am facut eu ca ea sa fie mai buna. Am facut ceva? Sau am stat si m-am vaitat si m-am gandit ca as fi putut sa o duc mai bine cu altul. Oare?! Eu am mari rezerve.
“Ce ar fi fost daca…?” tradeaza un om slab, tipul de victima (nu eu sunt de vina, ci altii, viata etc.), care nu are curajul sa accepte realitatea, sa se uite in propriul suflet cu un ochi scrutator, sa isi faca un examen de constiinta serios.
“Ce ar fi fost daca…?” este o atitudine complet neconstructiva. Nu ne face mai buna viata, nu ne ajuta decat sa irosim timpul. Nu salvam prezentul mediocru, ci doar ne facem ca nu il vedem. Ne pierdem in ipoteze fanteziste…
Felicitari,esti o luptatoare!
Totusi, timpul ne erodeaza dinafara spre interior; nu pot si nici nu vreau sa ma gandesc cum e cand nu mai poti face scenarii despre viitor, ci doar despre trecut, pentru ca, vorba glumei aceleia triste, “ar fi bine sa nu mai cumperi banane verzi”. A imbatrani frumos e doar o vorba, tot ce cred eu ca putem incerca e sa nu ne lasam schimbati pana a nu ne mai recunoaste.
Oarecum in ideea asta: cautand cartea cu “Pescarusul…” am gasit alta pe care mi-o doream: “Scafandrul si fluturele”. E o carte care nu a fost scrisa, ci dictata prin clipire cu un singur ochi- tot ceea ce autorul mai putea face. O stii? Nu e usor de citit: pentru cei ca mine, se vinde cu un top de batiste…:)
Ma face sa-mi fie rusine de fiecare zi pe care nu voiam decat s-o vad sfarsita.
Frumos spus cu scenariile despre trecut…
Nu auzisem de “Scafandrul si fluturele”, dar cu siguranta o voi cauta. Ma voi ingriji si de teancul de batiste. 🙂