Al meu, al tau…
Nu cred ca m-am mai simtit vreodata, cel putin nu cu aceasta intensitate, atat de vulnerabila in fata timpului care parca s-a comprimat. Asa se face ca nu mai am dorinta de a scrie pe blog… unde mai pui ca uneori ma simt incapabila… Alteori ma gandesc ca ce ma preocupa am mai abordat si ca parerile mele nu s-au schimbat.
Acum insa as dori sa aduc vorba despre ceva ce am auzit in metrou sau in troleibuz. Intr-o larga paranteza fie spus, este incredibil cate lucruri, unele extrem de intime, poti auzi intr-un mijloc de transport in comun. De vina este telefonul asta mobil care o fi el un lucru bun, dar este si o mare capcana si o lesa in care suntem prinsi: pleci in vacanta, suna telefonul; te odihnesti dupa o zi de serviciu, daca mai apuci si asa ceva!, suna telefonul; faci dragoste, suna telefonul… Adio libertate, adio timp liber.
In fine, o tanara discuta la telefon cu o prietena. In discutie au aparut de multe ori cuvintele “al meu” cu sensul, fireste, de prietenul/sotul meu, “al tau” – idem.
Si nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la cat de ciudat suna. Al meu, al tau… Nu era tanara aceea naiva? Ba cred ca da. Daca o femeie spune “al meu” mi se pare naiva. Daca un barbat spune “a mea” este orgolios si posesiv. Are simtul proprietatii. Poate si ea…
Dar de regula o femeie se ancoreaza, are nevoie de stabilitate, de constanta, de siguranta. Prinde radacini sau se infasoara ca o iedera in jurul barbatului ajungand sa depinda de el. Si cu cat trece mai mult timp, cu atat este ea mai ancorata…
Va urma
Nu stiu ce sa zic, mi-am amintit de o prietena care nu suporta nici sa fie numita “sotia domnului…Cutare”, nici sa-l prezinte ca fiind sotul ei. Am fost contrariata, pentru ca eu sunt mandra de asta. Si simt ca am atata independenta cata pot sa-mi asum, depinde doar de mine. Cand petreci alaturi de cineva doua treimi din viata, aproape ca nu mai stii unde se termina unul si unde incepe celalalt. Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa devii altceva decat esti. E complicat. Si, poate, am mult noroc.
Stii, telefonul meu are un buton pe care, daca apesi, se opreste…Te tachinez 🙂
Da, si eu sunt mandra sa spun “sotul meu” si am observat ca o spun toata ziua, sau in fiecare zi macar de cateva ori. Dar nu ma gandesc la el ca la un bun care imi apartine. Ne apartinem, e drept, unul altuia… Ai dreptate, e complicat, de aceea am si ezitat sa deschid acest subiect. O sa vezi maine unde am vrut sa bat… Sper sa reusesc sa imi adun gandurile.
probabil acea fata simtea nevoia sa se auda, sa se simta sigura de partenerul ei
sa simta ca are o relatie stabila sau poate ca….de ce… era posesiva 🙂
dar intr-o relatie nu trebuie sa existe o batalie pentru dominare…in nici un caz asta !
si da, am ajuns sa cred ca am devenit dependenti de telefoane
a da… si sa facem o diferenta intre “sotul meu”, “iubitul meu” si “al meu” asa simplu
suna un pic a orgoliu poate?
sau a dominare
🙂
nu stiu cat dominare sau posesie….ci cred ca e simpla moda intre cei tineri sa vorbeasca asa…sau mai auzi ” barbatul meu ” suna ciudat sa auzi aceste cuvinte din partea unor domnisoare care habar nu au cu ce sa ” mananca ” viata :D…cat despre telefon….nu noi trebuie sa depindem de el ci telefonul de noi =))) nu vrei sa il auzi sunad…il inchizi si gata 😉
:)) Iti dai seama ca eu nu sunt genul care tremura in fata telefonului… il ignor chiar foarte des. Ce vroiam sa spun este ca nu mai ai liniste si intimitate din cauza lui, ca oriunde ai fi, pe o alee de parc sau pe malul marii, cei de la serviciu te gasesc. Si ar fi bine sa nu fie tot timpul asa, sa il mai lasam si deoparte.
Eu cred ca, dimpotriva, e o exprimare invechita si, chipurile, pudica, pentru situatia cand respectivul nu e sot si ei i se pare indecent sa zica”iubitul meu” sau “amantul meu” 🙂 sau mai stiu eu cum. Poate o exprimare de oameni simpli, de la tara sau de la periferie. Si la tara se zice “omul meu”, nu?
oricum ar fi, nu prea sunt de acord cu “al meu” … mai bine ii zic pe nume si gata 🙂
Al meu m-a scos din sarite cand am auzit. Recunosc, mai mult decat “a mea”. La o femeie imediat ma duce cu gandul la un barbat tinut sub papuc si asta imi ridica tensiunea la nivele astronomice.
Dupa aia ma gandesc ca confort, renunta la “prietenul” ca sa grabeasca vorbirea. Dar acum ca ma gandesc si “prietenul meu” suna urat, dar tot parca nu ca “al meu”.
Da suntem ciudati, dar este si o problema de semantica.
In limba maghiara pentru sotul/sotia mea se foloseste un cuvant care mie imi este tare drag si este lipsit de conotatie posesiva: parom – perechea mea. Eu sunt jumatatea lui, el este jumatatea mea, impreuna suntem un intreg.
Frumos… 🙂