Rasturnarea idolilor, demolarea tiparelor
Daca timpurile ar reveni, timpurile care au fost izgonite!
Pentru ca Omul a sfarsit! Omul si-a jucat toate rolurile!
In ziua cea mare, satul sa tot zdrobeasca idoli, dorurile
Il vor reinvia, eliberat de orice Zeitate,
Si, cum el e ceresc, va scruta cerurile toate!
Nu putem sti! – Suntem impovarati din greu
De mantaua necunoasterii si de himere sarmane!
Oameni-maimuta tasniti din vulva unei mame,
Palida noastra ratiune, infinitul ni-l doseste!
Venus Anadiomene
Ca dintr-un sicriu verde de fier alb, un cap
De femeie cu parul negru pomadat tare,
Dintr-o cada uzata iese molatec si prostanac
Cu vizibile prost carpacite, vechi tare;
Apoi gatul gras si gri, omoplatii tasnind
In afara; dosul scund care iese si intra;
Apoi rotunjimile coapselor care par ca se-avanta;
Grasimea sub piele pare din foi de argint;
Sira-i putin rosietica; si din toate apare
Ceva dezgustator de straniu: se vad nu prea clare
Particularitati care trebuie privite cu lupa…
Coapsele au doua cuvinte gravate: Clara Venus
– Si tot acest corp planturos leagana crupa
Frumoasa, slutita de un ulcer la anus.
Arthur Rimbaud
