Carpe diem!
Imi ador bicicleta, imi ador laptopul. Altceva mai ador? Unele carti, “jungla” din balcon… Pe sotul meu nu pot sa il pun pe aceeasi treapta cu bicicleta sau laptopul, el e mult mai mult, fara el, nu as mai adora nimic.
In ultimul timp am observat ca spun de multe ori “ce bine e…” cand fac dus, cand mancam seara impreuna dupa o zi de alergaturi, cand ma adancesc in scaunul din dreapta al masinii, cand merg la culcare sau cand, in unele dimineti, ne permitem sa trandavim ore in sir: “ce bine e…”.
Am reusit sa nu ma mai las furata de aspecte lipsite de importanta, tracasata de meschinarii… sa ma bucur de lucrurile simple si sa o fac fara sa imi propun asta in mod special.
In adolescenta, aveam alte metode. Imi placea, de pilda, sa citesc mult, pana cand somnul devenea o necesitate imperativa si abia atunci ma cuibaream in asternuturile reci, fericita sa adorm. Dupa indelungata sa absenta, somnul nu mai era o etapa fireasca, ci o adevarata bucurie.
Daca nu putem altfel, macar asa sa transformam gesturile banale in mici sarbatori.
E ciudat cate chestii simple ii unesc pe oameni. Ne straduim sa ne apropiem prin gesturi si actiuni exagerate, prea gandite si prea planuite. Si uneori avem parte de cel mai mic si mai simplu lucru care ne face sa descoperim cat de fericiti putem fi. Punem atata pret pe lucruri si ignoram atat de mult oamenii.
Asa am ajuns sa ma gandesc ce lucruri simple ii pot uni pe oameni, de cat de putin este nevoie pentru a te bucura de ceva si cat de mult poate insemna acel putin.
Ce-ar fi daca am abandona lucrurile si ne-am concentra mai mult pe oameni?
Ar fi minunat. 🙂
Mai scrie, David, imi lipsesc scrierile tale.
Ieri am primit pe mail un mesaj interesant care se potriveste – gasesc eu – tare bine aici (sper ca semnele ortografice vor fi acceptate de sistemul computerului tau :-))
Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand pe catedra cateva lucruri. Cand ora a inceput, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de tenis. I-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis.
I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin, iar acestia au fost de acord ca era.
Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a intrebat din nou pe studenti cum statea treaba, iar acestia au raspuns in cor “pliiin”!
Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care le-a turnat in borcan umplandu-l de aceasta data definitiv.. Studentii au ras.
Dupa ce hohotele s-au domolit, profesorul spus: “Acum as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra.
Mingile de tenis reprezinta lucrurile importante pentru voi: familie, copii, sanatate, prieteni si pasiunile voastre. Daca totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi: serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte. Daca veti incepe cu nisipul, nu veti mai avea unde sa puneti mingile de tenis si pietricelele.
La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine. Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca-te cu copiii, iesi cu sotia in oras la cina, joaca tenis, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv. Ai, in primul rand grija de mingile de tenis, ele conteaza cu adevarat. Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip! ”
Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu-se ce reprezentau cele doua cani de cafea. Profesorul a zambit:
“Ma bucur ca intrebi asta, ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc intotdeauna pentru doua cani de cafea, impreuna cu un prieten.”
Pacat…de ce mi-a fost frica n-am scapat! Sper totusi ca ortografia redata sa nu strice farmecul filozofic al textului in sine! 🙂
Este minunata povestea, iti multumesc. Diacriticele s-au remediat repede, nu iti face griji. Au avut si partea lor buna, asa am zabovit putin asupra invataturilor.