Din nou, templierii

Iata un articol interesant si frumos, care aduce date noi din acea epoca…

La Vatican, in Sala Veche a Sinodului, pe 25 octombrie 2007, va fi prezentata o opera valoroasa si secreta, “Processus contra Templarios”, bazata pe Pergamentul de la Chinon. Documentele procesului care a distrus Ordinul Cavalerilor Templieri vor fi publicate intr-o editie limitata la 799 de exemplare continand reproducerea fidela a originalelor pastrate in Arhiva.

Pergamentul de la Chinon, scris inainte de anul 1312, anul dizolvarii Ordinului de catre Papa, a scapat atentiei cercetatorilor secole intregi din cauza unei erori in arhivarea realizata in secolul al XVII-lea. Descoperit in 2001 de cercetatorul Barbara Frale in Arhiva Secreta a Vaticanului, documentul ofera o alta lumina asupra sfarsitului celui mai puternic si mai faimos Ordin din lume si dovedeste ca Suveranul Pontif nu il considera eretic. Papa a dizolvat Ordinul, dar nu l-a condamnat niciodata, declara istoricul Franco Cardini. Potrivit acestuia, condamnarea pentru erezie data de tribunalele ecleziastice locale “se bazeaza pe confesiunile unor Templieri care ulterior au retractat aceste declaratii luate prin tortura si din acest motiv au fost considerati recazuti in eroarea pentru care au fost judecati si condamnati. Puterea temporala, singura care avea autoritatea sa o faca, i-a condus pe rug”.

Motivele condamnarii au fost politice (franceze), si nu religioase. “Avocatii regelui Filip cel Frumos al Frantei nu aveau nevoie sa construiasca un edificiu acuzator coerent, ci doar unul credibil la nivelul opiniei publice”, arata Cardini.

Sfarsitul Templierilor a nascut numeroase legende. Se spune ca, urcand pe rug, Jacques de Molay i-a blestemat pe rege si pe Papa Clement al V-lea. Suveranul Pontif a murit dupa o luna de dizenterie, iar Filip cel Frumos in decembrie urmator in urma caderii de pe cal. Se mai spune ca Marele Maestru ar fi blestemat si casa regala franceza “pana la a 13-a generatie”. Cea a lui Ludovic al XVI-lea, executat in cursul Revolutiei.

Era vineri, 13, Luna plina, noaptea de 13 octombrie 1307 avea sa devina sinonima cu nenorocirea in vechea Europa. Era vineri, 13, Luna plina. “Procesul Templierilor seamana cu o partida de sah”, semanand insa si cu o farsa feroce, declara Jacques Vergas, avocatul francez care, intre altele, l-a aparat pe Carlos “sacalul”. El arata ca a fost urmata o schema adoptata uneori de Inchizitie si devenita o metoda in anii negri ai stalinismului fabricarea de dovezi, de delicte oribile care i-ar fi zdrobit pe acuzatii de la care se astepta doar marturisirea. Ca urmare, era permis orice mijloc, cel mai eficient fiind tortura.

Expertii sustin ca procesul contra Templierilor a fost “tatal tuturor proceselor politice”. Putere contra putere, spada contra cadelnitei. Regele Frantei, Filip al IV-lea cel Frumos, contra Papei Clement al V-lea, Suveranul Pontif de la Roma. Miza acestei lupte, comorile acumulate de Cavalerii Templieri. Motivatie puternica, avand in vedere ca regele datora cavalerilor razboinici 300.000 de florini pentru a incepe razboiul cu Anglia care urma sa dureze 100 de ani si, in plus, aceste averi ar fi rezolvat problemele economice ale administratiei sale birocratice. Lacomiei lui Filip i se adaugau si suspiciunea privind loialitatea Templierilor fata de cuvantul lui Christos si o ura mocnita deoarece Ordinul ii refuzase cererea de initiere. Refuz decis deoarece Templierii aveau convingerea ca regele dorea sa devina Mare Maestru pentru a pune stapanire pe proprietatile Templului.

Inlaturarea Templierilor era o operatiune complexa si sprijinul Bisericii de neocolit. La randul sau, Papa, francez si slab, nu l-ar fi acordat fara unele ratiuni concrete. Filip si-a urmat rabdator planul, ocazia fiindu-i oferita in 1303 de Esquieu de Floryan, care l-a asasinat langa Milano pe guvernatorul provincial al Ordinului si s-a refugiat la Paris. El a fost arestat si inchis la castelul regal din Toulouse in aceeasi celula cu un personaj dubios, Noffo Dei, venit din Toscana pentru a-i reprezenta in Franta pe bancherii din Florenta. El a ascultat confesiunea asasinatului si apoi “pocaitul” a declarat ceea ce voia sa auda regele. si anume ca, in cursul ceremoniei de initiere a Templierilor, neofitilor li se impunea renegarea lui Iisus, scuiparea Crucii, sarutarea fundului Maestrului si oferirea propriului corp pentru sodomie.
O lista lunga de acuzatii adunate intr-un dosar din care judecatorii regelui au scos 11 capete de acuzare printre care lacomia, orgoliul, etalarea luxului, sodomia, erezia, idolatria, ca nutreau fata de Islam o atractie fatala.

La 14 septembrie s-a considerat ca a venit momentul si, in secret, s-a dat ordinul de capturare colectiva. La 12 octombrie, cu o bunavointa ostentativa, regele l-a primit pe Jacques de Molay, Marele Maestru al Templului si trimis al Papei. A doua zi, a fost arestat. La aceeasi ora, in toate colturile regatului, garzile regale i-au arestat pe cavaleri, 150 numai la Paris. Vanatoarea s-a extins in toata Europa. Era sfarsitul Templierilor si inceputul legendei lor.

Tot articolul aici.