Conditionarea fericirii
Cea mai mare prostie pe care o poate face cineva este sa isi conditioneze fericirea de lucruri exterioare. Si cine nu face asta?
Eu de pilda, imi spuneam ” termin eu liceul unde mi se baga pe gat atatea materii care nu ma intereseaza, ajung eu la facultate, plec eu din orasul asta etc”; apoi, mai tarziu: “o sa am eu o casa frumoasa…”; si, inca si mai tarziu: “o sa o iau de la zero intr-un oras necunoscut” s.a.m.d.
Si ce am rezolvat?
Am terminat liceul pentru ca apoi sa apreciez libertatea de care ma bucuram pe vremea aceea cand citeam rafturi de carti si eram ca un burete, cand aveam colegi cu care ma intelegeam si ma distram – pentru ca ma feresc de idilizarea trecutului, dar si asta este foarte mult, am fost o clasa unita si un colectiv inteligent, pitoresc si interesant -, cand eram rebela intr-un sens azi uitat…
Apoi mi-am dorit sa termin si facultatea… si acum? ce imi mai doresc sa termin? sa fiu eu oare atat de dusa incat sa imi doresc sa ies la pensie? Ma abtin.
Mi-am dorit sa am o casa… am muncit la ea ca o nebuna si am crezut ca voi fi fericita. Surpriza, o casa, oricat de frumoasa ar fi ea, nu te face fericit.
Am lasat totul si am plecat la cateva sute de kilometri distanta. Interesant, toate problemele s-au tinut scai de mine dupa principiul “ce am, port cu mine”, “problemele nu sunt in afara noastra, ci in noi”.
Acum, spun oricui vrea sa ma asculte sa nu isi conditioneze fericirea de fleacuri sau de iluzii, sa se bucure de ce ii ofera fiecare clipa, sa nu se grabeasca sa se maturizeze. Adolescent esti o data, liceul il faci o data si ce perioada minunata este… Acum apreciez fiecare materie pe care am facut-o si imi doresc sa fi invatat mai mult la toate, si nu doar la cele privilegiate… Imi doresc aproape sa fi fost genul tocilar si chiar apreciez acum acest gen.
Indienii au un proverb, pe cat de simplu, pe atat de profund: Nu uita sa fii fericit! Daca am sta sa ne gandim, fiecare are ceva pentru care sa multumeasca destinului la inceputul ori la sfarsitul zilei, ceva pentru care sa fie fericit. Nici un om nu le va avea niciodata pe toate, eu nu cred in existenta perfecta. Nu aici, pe pamant… Aaaa, in Nirvana, da, dar cine poate vorbi despre ea?!
Primele randuri sunt un deja-vu,asemenea ganduri le repeta si mintea mea, desi sunt abia la jumatatea semestrului intai din ultimul an de liceu, astept terminarea lui pt. a putea pleca in strainatate, unde sper a-mi face un viitor mai bun, ma bucur de fiecare zi traiata si ii multumesc lui Dumnezeu pt. asta, dar ca orisice adolescent vreau mult mai mult de la mine si sa fiu cat mai realizata; sper ca iluziile mele sa se indeplineasca… sa nu ramana doar iluzii, ci sa se transforme in adevaruri, cu drag si respect, tatyk
O sa ma gandesc cu drag la tine… asta ca sa nu spun ca o sa imi fie dor de tine. Si daca o sa muncesti pentru visurile tale, cum cred de altfel ca o sa faci, le vei realiza.
nu stiam de indieni dar si eu le recomand apropiatilor: nu uitati de voi, nu uitati sa traiti!
Un oras strain… nu stiu daca te refereai la ce ma gandesc eu… :p Oricum, ai dreptate, din punctul meu de vedere. Eu oricum nu stiu sa-mi fi dorit vreodata sa termin mai repede liceul sau “sa cresc” mai repede, din contra. Insa asta se compenseaza cu altele. La urma urmei din fiecare experienta invatam ceva, asa si trebuie sa fie. Iar daca am facut o greseala, important e sa ne indreptam. Restul nu mai conteaza… Iar daca tot era vorba de liceu, chiar imi doresc sa fi citit mai mult atunci. Dar asta e, acu nu-mi ramane decat sa recuperez. Desi nu e tot aia, timpul pierdut ramane timp pierdut. Iar trecutul ramane trecut. Asta e, maybe in a future life… :p
Totusi, as incadra toate exemplele respective la capitolul “vise si dorinte de moment”. Insa parca era o vorba, “Ai grija ce-ti doresti caci se poate indeplini!”, asa ca asta nu scuza nimic.
Dar “Omul cat traieste invata”, nu? 🙂
Sper ca experienta intr-un oras strain, si nu numai asta, sa nu fi fost in zadar. Cel putin pentru mine nu a fost! Numai bine! 🙂
Da, timpul pierdut nu mai poate fi recuperat… Si nu, nici o experienta nu este in zadar, iar aceasta la care te referi este chiar una dintre cele mai frumoase din existenta mea. 🙂
ai dreptate, si eu am ajuns la concluzia asta, fericirea sta in mainile fiecaruia !