«
»

Psalm

November 9th, 2007 at 10:48am |

O poezie pe care in adolescenta o memorasem pentru ca raspundea cautarii si nelinistii din sufletul meu.

O durere totdeauna mi-a fost singuratatea ta ascunsa,
Dumnezeule, dar ce era sa fac?
Cand eram copil ma jucam cu tine
si-n inchipuire te desfaceam cum desfaci o jucarie.
Apoi salbaticia mi-a crescut,
cantarile mi-au pierit,
si fara sa-mi fi fost vreodata aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
in tarana, in foc, in vazduh si pe ape.

Intre rasaritul de soare si-apusul de soare
sunt numai tina si rana.
In cer te-ai inchis ca-ntr-un cosciug.
O, de n-ai fi mai inrudit cu moartea
decat cu viata,
mi-ai vorbi. De-acolo unde esti,
din pamant ori din poveste mi-ai vorbi.

In spinii de-aci, arata-te, Doamne,
sa stiu ce-astepti de la mine.
Sa prind din vazduh sulita veninoasa
din adanc azvarlita de altul sa te raneasca subt aripi?
Ori nu doresti nimic?
Esti muta, neclintita identitate
(rotunjit in sine a este a),
nu ceri nimic. Nici macar rugaciunea mea.

Iata, stelele intra in lume
deodata cu intrebatoarele mele tristeti.
Iata, e noapte fara ferestre-n afara.
Dumnezeule, de-acum ce ma fac?
In mijlocul tau ma dezbrac. Ma dezbrac de trup
ca de-o haina pe care-o lasi in drum.

Lucian Blaga

Posted in Poeme
RSS 2.0 | Trackback | Comment
Impartasiti calatoria mea

Adresa de mail:  Aboneaza-ma  

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.