Munca de jos…

Nu am inspiratie pentru ca sunt franta, mi-a trebuit o tona de vointa sa ma dau jos din pat si sa imi scutur ca de obicei pernele si patura. Este ora 11 si am inceput si eu sa misc Mi-am pus muzica, Enya pentru curiosi, si am cedat invitatiei de a scrie despre munca de jos in lipsa de altceva mai nobil si mai eterat.

Sunt o persoana independenta si nu refuz experientele, as spune chiar ca le caut si le accept cu inima deschisa atunci cand mi se prezinta. Daca ar fi sa aleg intre a lancezi sau a munci, aleg cu bucurie munca pentru ca imi da macar iluzia ca traiesc cu folos. In vacanta aceasta am lancezit aproape doua saptamani, adica am stat in pat, am citit, am tradus cate ceva, am pierdut timpul fara un plan precis si am inceput sa fiu deprimata, pentru ca aveam sentimentul ca nu fac nimic util si trece viata pe langa mine.

Asa ca am rugat-o pe sora mea, care face parte din categoria intreprinzatorilor mici, sau medii?, sa imi dea ceva de lucru, orice. Si mi-a dat, de nu am putut duce!

Ieri la 6 am m-a luat de acasa, dar m-a depus inapoi pe trotuar in fata blocului la 10 am, pentru a ma lua din nou la 17, de data asta pana la 1 noaptea. Intre timp, eu am tradus 4-5 ore pentru ca am avut brusc sentimentul de panica pe care ti-l da criza de timp.

Acolo, m-am nimerit intr-o mica societate de oameni simpli si consider ca am trait o experienta interesanta. Ce am facut? Am descarcat si am incarcat masini cu oua. Cate? Cine le mai stie numarul? As zice ca intre 5-7. Cu inca 5-6-7 oameni. Daca as fi fost cumpatata si as fi facut pauze mai des nu m-as fi simtit asa de rupta de oboseala acum, dar eu am vrut sa fiu viteaza, si am vrut sa impun sau sa inspir un ritm mai alert ca sa terminam mai repede. Pauzele mi se par pierdere de timp, mai ales cand nu esti legat de un orar anume si este in interesul tau sa pleci cat mai repede acasa.

Cert este ca ouale astea au devenit din ce in ce mai grele dimineata mi s-au parut un fleac, o joaca de copil, seara m-au exasperat atat de mult incat le-am pus si eu pe cantar sa vad cat de grele sunt de fapt: 8-9kg – 5 cofraje.

;)) am facut miscare cat pentru o luna de fitness si mi-au trecut prin mana mii de oua. Da!

In afara de asta a fost placut. Am observat relatiile dintre oameni, modul in care se inteleg sau nu se inteleg, antipatiile lor si mi-am dat seama cat de relative sunt valorile si perceptiile noastre. Nu am inteles de pilda ranchiuna si micile intepaturi, as spune ca mi-au placut mai mult cei intepati decat intepatorii si mi-a fost mila de ei. Imi pun fireste la indoiala parerile pentru ca eu ieri i-am vazut prima data, dar le pun si pe ale lor la fel de mult la indoiala. Mie cei intepati mi s-au parut mai harnici, si asta e un mare plus, si mai deschisi, mai joviali, mai corecti. Am observat de asemenea interesele egoiste ale oamenilor, ca sa nu spun rapacitatea lor, a unora, dorinta de a profita cat mai mult de pe urma locului lor de munca.

Sunt probabil trasaturi comune ale angajatilor si ale oamenilor din ziua de azi.

Este grea munca de jos? Da! Si cred ca este mai prost platita decat altele, desi uneori mi se pare nedrept.

Este rusinoasa munca de jos? Nu! Eu pot spune cu mandrie ca am sapat, am maturat, am descarcat si incarcat marfa, am spalat pereti, am zugravit… ma uit in oglinda si imi spun Poti, poti face orice iti propui? si nu doar declarativ, cum multi ar putea, daca s-ar hotari, ci in modul cel mai concret cu putinta.