Comportament de pensionara…
Am inceput sa ma gandesc in ultimul timp ca am anumite momente cand ma port ca o pensionara: cand sun la ADP, la primaria de sector sau la cea a capitalei… da, par o pensionara, chiar daca doamna cu care am vorbit azi la telefon mi-a spus “domnisoara”. Cand o sa am rezultate cu care sa ma laud, o sa va povestesc si de ce am dat atatea telefoane, ca sa faceti si voi la fel ;)), pana atunci va pot spune ce trebuie facut daca observati ca luminile de pe strada pe care locuiti nu se mai sting de ceva timp peste zi:
– puneti mana pe telefon si sunati la Primaria Capitalei (care a incheiat un contract cu Luxten pentru iluminatul stradal) si le spuneti unde si ce se intampla. Telefon: 021.305.55.50 sau 021.305.55.00. Mie mi-a raspuns o doamna foarte amabila care mi-a dat pentru cateva clipe iluzia ca exista oameni care isi fac treaba si care ii respecta pe cetateni. Pentru ca nu ma mai imbat cu apa rece, astept sa vad rezultate ca sa scot cuvantul iluzie din poveste.
Este oare o prejudecata asta a “comportamentului de pensionara”? Probabil ca vine din copilarie cand toti am avut de-a face cu batrani carcotasi care tipau la noi ca batem mingea prea tare sau ca radem prea zgomotos sau ca spargem geamuri si timpane cu energia noastra de copii… Nu, categoric, eu nu am un comportament de pensionara. Sunt fericita cand aud copii jucandu-se, cand imi povestesc, de pilda, cu obrajii imbujorati si plini de satisfactie si orgoliu ca “au furat” cirese sau altceva… Ma gandesc ca si intre blocurile cenusii ale acestui oras prafuit copiii raman aceiasi, au acelasi spirit de aventura si pana la urma, cum-necum, fac aceleasi pozne ca si noi cu mult timp in urma.
PS: La o ora dupa ce am dat telefon s-au stins in sfarsit luminile pe strada dupa o zi si ceva in care au ars incontinuu. E de bine, nu?
