Ai nervi? Ce e de facut?

Diogene Laertios mi se pare ca scria despre Platon ca in tinerete a fost foarte irascibil si temperamental, iar la maturitate a ajuns sa fie calm, linistit… Am mai citit si intr-o carte de psihologie ca temperamentul omului nu este chiar primit la nastere si luat ca atare, ci se poate modela, dar, fireste, este nevoie de vointa, de perseverenta si de constanta, virtuti foarte incomode si solicitante.

Cu alte cuvinte, atitudini de genul “Asta sunt, iti place bine, nu, nu am ce-ti face”, “Asta sunt si gata” mi se par obtuze, autosuficiente, gresite si, daca nu sunt foarte rea, infantile. (Cred ca totusi sunt cam rea…) Dar, ma intreb, ce rost ar mai avea viata noastra daca nu am putea imbunatati, schimba lucrurile? Daca nu ne-am putea slefui, cizela?

Eu, de pilda, am un temperament coleric. Dar am reusit in ultimul timp sa imi controlez, in cele mai multe cazuri, emotiile, furia si sa aman chiar o discutie daca mi-am dat seama ca nu va reusi decat sa aprinda spiritele si sa creeze tensiuni. Inainte de a incepe o cearta ma intreb daca motivul este atat de consistent, daca este mai important decat linistea mea si a celorlalti, daca nu voi strica mai mult lucrurile decat sa le indrept. Si, surpriza!, am reusit sa aman… sa astept momentul potrivit pentru a-mi spune punctul de vedere si a-l demonstra, pentru a clarifica ceva etc. Gandesc pe termen lung.

Cand reusim sa depasim supararea de moment, sa o privim din exterior (sa ii vedem urmarile), deja am trecut peste ea in mare masura.