Maine incepe scoala – 2008
Nu o sa va vina sa credeti cata lume da search pe net cu “Maine incepe scoala”. Ma intreb ce vor frate sa afle? Nu e clar ca maine incepe scoala? Unde mai pui ca este si un frig de noiembrie si ploua…
Da, maine incepe scoala. Pentru unii este prilej de bucurie, pentru altii de tristete, de nervi sau deja de plictiseala, dar adevarul e ca este o evidenta, un fapt de netagaduit, independent de vointa noastra si pe care nu avem decat sa il luam ca atare.
Eu ma simt ca un vesnic adolescent, intre scoala, facultate si biblioteci, mereu invatand, mereu agitandu-ma… Si, pentru prima data, nu regasesc bucuria nestapanita data de un nou inceput. Inainte, chiar daca mai bombaneam eu, in sinea mea ma bucuram, simteam nevoia sa vorbesc, sa explic, sa il mai “slabesc” pe sotul meu, asupra caruia imi revars energiile in lipsa unui alt obiect al muncii…
Acum, nu ma mai bucur. Incep un an nou in conditii noi, fara prieteni vechi… Nu prea pot sa ma bucur cand stiu ca o veche colega nu a apucat ore si a ramas fara post… Este ciudat cum la televizor se spune ca cererea este prea mare si ca nu exista profesori, iar in realitate o multime de cadre didactice au ramas fara posturi in Bucuresti.
Nu imi mai aduc aminte daca, elev fiind, ma bucuram ca incepe scoala… Oare ce amintiri pastram noi, cei adulti, despre scoala? Scoala unde am fost dopati cu informatii, stresati de profesori, agasati de orar, de extemporale…
Caut acea cale de mijloc, cale optima de a ajunge la elevi, de a ma face ascultata cu adevarat. De cate ori reusesc sa o gasesc?!
Eu ma bucuram in copilarie, pentru ca fiind premianta (citeste: “tocilara”) clasei, eram mult mai cautata in timpul anului. In vacante uitau de mine…
Nici eu nu am chef anul asta si nici gandul la copii nu ma inveseleste ca in alti ani, cand le duceam dorul,, dar asta pentru ca am niste probleme si niste dezamagiri legate de colegi si sefi. Imi vine sa ma bag sub patura cu pisica si sa dorm. Dar nu se poate, e ceea ce mi-am ales, asa ca trebuie sa fac fata. La lupta!
Un an bun!
Da, la lupta! Eu chiar percep totul ca pe o lupta… o lupta in care insa trebuie sa fiu mult mai atenta in interior decat in exterior. M-am intrebat vara asta daca problemele si “dezamagirile” (ca am si eu cateva!) mele nu tin putin si de modul meu de a raspunde provocarilor, de a reactiona. Devin uneori intratabila. Atunci cand stiu clar ca am dreptate sau ca am fost nedreptatita.
Un an bun, plin de bucurii si victorii!
daca as fi scris eu despre prima zi de scoala lucrurile stateau chiar mai decolorate. pentru mine entuziasmul de care zici ca l-ai pierdut recent s-a dus de multi ani deja. apatia cu care sunt intampinat in prima zi de scoala bate vremea potrivnica, stirile cu scumpiri de sezon, soseaua desfundata din fata scolii care imbraca tot peisajul intr-un noroi ori prea prafuit, ori prea mlastinos.
degeaba am incercat sa fac glume, sa intorc situatiile. nici un muschi n-a lucrat fizionomiile conlocutorilor. ioana secretara era trista ca a stropit-o unu din cap pana-n picioare si plangea, puteam eu sa-i zic de aducerea de noroc, botez, nou inceput… , elevul meu repetent plangea in sufletul lui neintelegand ce se intampla cu el, chiftelele de clasa 9a cascau ochii in toate directiile – unul chiar a lesinat spre deliciul celorlalti.
asa ca dupa doar 1 ora de mascarada m-am simtit obligat sa le urez clasicul “distractie placuta” si am inchis sandramaua.
[…] Calator – Maine incepe scoala […]