Leapsa!

Reintru, vreau sa cred, intr-un ritm normal, fara absente si fara taceri. Ma bucur ca perioada asta ultraocupata a mea a coincis cu alegerile, cu discursurile si gogosile umflate, am fost fericita ca un copil cand mi-am dat seama ca ea a trecut si eu nu am avut timp sa deschid televizorul si sa imi fac, inevitabil, sange rau. Pentru ca daca aveam timp, nu m-ar fi lasat constiinta sa nu-l deschid… Asadar, dragii mei, bine v-am regasit! Bine am regasit si televizorul, bine am regasit si cartile si bine m-am regasit!

De cand sunt eu datoare cu o leapsa? De prea mult timp. Scuze, Maya! Am fost ba prea obosita, ba prea ocupata, ba prea amarata ca sa pot spune, cat de cat obiectiv, ce imi place…

Si imi dau seama ca este si greu sa spun ce imi place.

Fara sa respect neaparat ordinea, pentru ca e greu sa cuantifici aceste lucruri, imi place:
– sa calatoresc. In locuri cunoscute sau necunoscute… imi place sa privesc pe geam, sa ma uit la oameni, sa inspir adanc un alt aer. Mai mult decat sa vizitez muzee, imi place sa ma plimb pe strazi, sa ma uit la oameni si la arhitectura caselor…

– imi place sa urc pe munte, sa “imi dau duhul”; nu ma mai satur privind verdele copacilor, razele soarelui care ilumineaza totul, ascultand natura. Daca gazele si multele ei vietati misunatoare ar sta departe de mine, as fi cea mai fericita, m-as culca in iarba si as adormi privind cerul. Dar cum am oroare de toate taratoarele…

– imi place si sa ma plimb pe malul marii, sa imi ratacesc privirile, gandurile, visurile in imensitatea ei verde-albastra, sa admir scoicile si pietrele udate de apa marii care sclipesc ca niste mici comori in bataia soarelui. Le adun incantata, apoi le vad cum isi pierd vraja uscandu-se.

– in liceu am trait cel mai frumos moment din viata mea in natura. Ca sa merg la scoala trebuia sa traversez un parc. Era foarte devreme, 7 dimineata, si eu pasisem grabita ca intotdeauna in parc, cand, deodata, mi s-a taiat respiratia. Am avut impresia ca am pasit intr-o alta lume, magica, in care totul era alb si stralucitor. Crengile grele de zapada se uneau deasupra aleii… o lume ireal de alba. Nu am sa uit niciodata acea senzatie.

– am fost foarte fericita in perioada in care mergeam la cor. Fredonam tot timpul cantece. Si acum o mai fac prin casa, dar tot exercitiul acelor ani s-a dus…

– cand imi place o melodie o ascult de zeci de ori, o ascult pana ametesc, dar nu ma plictisesc de ea. Imi place sa pot face asta…

– imi place sa invat lucruri noi, sa vad ca pot face orice sau aproape orice. Dar mai mult decat asta imi place sa fac ceva perfect. Sunt o perfectionista.

– imi place sau imi placea sa pictez, pictam ore in sir ascultand muzica. Mai pictez si acum, dar nu este acelasi lucru.

– imi place sa merg pe bicicleta cu sotul meu, pana obosesc, sa rad in hohote, sa ma iau la intrecere cu el, chiar daca nu reusesc niciodata sa il bat. Imi plac parcurile, peticele de verdeata din orasul asta gri. Imi place sa vad sau sa aud pasarile. Poate pentru ca pasasile ma fac sa ma gandesc la libertatea absoluta, la zbor.

– imi place sa imi ingrijesc florile, as fi fericita daca as avea o gradinita numai a mea pe care sa o cultiv.

Va urma…

RSS 2.0 | Trackback | Comment

Adresa de mail:  Aboneaza-ma  

6 Responses to “Leapsa!”
  1. irina

    Of! Bine (ca) ai revenit!

  2. calatorul

    Multumesc! Bine v-am regasit! 🙂

  3. Michael

    Si mie imi place enorm albul complet al iernii si linistea cauzata de propietatile fonice ale zapezii.

    Misogin, misogin, dar eu cred ca uita ceva Calatorul… vorba sotului: “ce cauta calul in desert? il LAS acolo”

    IRINA 😀

  4. irina

    A 🙂 to you, too, Michael!


  5. Multumesc!

  6. calatorul

    Eu iti multumesc! 🙂

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.