Amanarea e o trasatura proprie omului

Fara diacritice, lectura este destul de dificila, dar poezia merita efortul.

Din ale omului erori, aceasta
E-ntai: “Ca-abia de-acum incepe viata!”
[…]
Aplaudam pe cei ce-om fi, si calea
Ce n-o urmam ne pare fara seaman.
[…]
De-avem un scop, il amanam pe maine;
[…]
Orice-am promis, taraganam, si-aceasta
La orice varsta: pana suntem tineri,
Tot lenevim, semeti, si nu ne pasa
De viitor; ca fii smeriti, am vrea doar
Sa fie mai destepti parintii nostri.
La ani treizeci, nebun se crede omul;
La patruzeci, chiar e, si-si schimba viata;
Pe la cincizeci isi cearta trandavia
Si, vrand macar un tel sa-nfaptuiasca,
Plin de avant, ia chiar o hotarare,
Si-o ia din nou, si moare cum fusese.
Caci el se crede fara moarte. Omul
Gandeste ca doar altii mor, nu dansul.
Dar cand trimite soarta cate-un traznet,
O rana spaima-n inima-i deschide;
Dar rana, ca si-a aerului, iute
Se-nchide: lancea n-are urma-n aer.
Cum zbor de pasari nu cresteaza cerul,
Si-n urma navei nu ramane brazda,
Asa se sterge-n oameni gandul mortii:
Cu lacrima varsata peste cei ce
Ni-s dragi, il strecuram la ei in groapa.
(Noaptea intaia)

YOUNG

RSS 2.0 | Trackback | Comment

Adresa de mail:  Aboneaza-ma  

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.