Trei motive

Am cumparat imediat dupa lansare cartea Gabrielei Vranceanu Firea. Din pura curiozitate. Unele persoane cu care am discutat despre carte nu cred ca ar fi ea autoarea. Eu nu sunt atat de suspicioasa. Ba chiar mi se pare absurda teoria asta…

In fine, o carticica de citit in metrou. Primul defect evident? Coperta si prima pagina. De ce sunt atat de narcisisti oamenii, de ce or simti nevoia sa se afiseze cu orice ocazie?

Cartea mi-a facut o impresie in general buna, imi parea chiar rau ca merg cu metroul doar 2 statii, dar acum cand scriu parca ii vad numai defectele.

Sa vedem: Trei motive nu e profunda, dar cu siguranta aspira sa fie. Spre final, capata vagi accente filosofice, in rest survoleaza tema iubirii, unice in viata, totale, care te marcheaza, te provoaca, te inspaimanta cu perfectiunea ei pe care te temi ca nu o vei putea pastra. Ce face atunci personajul masculin? Da bir cu fugitii. Oricum, el pare un rasfatat al sortii, are sansa de a trai nu una, ci trei mari iubiri.

Pentru ca e la inceput, autoarea incropeste un roman din franturi, abil inlantuite, cele mai mici fiind si cele mai reusite, din experiente de viata. Pulverizare postmoderna? Nu, nu va ganditi atat de departe. Stilul este cautat si fals pe alocuri, stangaci, strident ca intr-o telenovela (ce rea sunt!) dar are si pasaje reusite. Urmatoarea carte va fi cu siguranta mai buna.

Importante sunt trairile si viziunea proaspata asupra lucrurilor. Fie ca sunt imaginate sau traite, imi dezvaluie o fire reflexiva, complexa, cu adancimi sufletesti pe care ma bucur ca i le-am cunoscut…

Ramane totusi o carte de citit in metrou.