Doua rate leganate sau despre casatorie – IV
Mai nou, se traieste in concubinaj inca din liceu. Fata se muta la baiat acasa, locuieste cu el, cu familia lui, cu tot tacamul; parintii mai stanjeniti sau mai putin stanjeniti spun ca nu au incotro si inchid ochii. Uneori baiatul se muta la fata. Ce mai! vremurile s-au schimbat complet. Mie inca mi-e greu sa inteleg fenomenul si mai ales nu pricep de ce se grabesc copiii astia sa devina adulti cand o sa aiba timp toata viata sa se joace de-a maturii, de-a sotul si sotia…
Cunosc cel putin doua perechi de liceeni care se comporta mai rau decat cuplurile rutinate si “abrutizate” deja de ani lungi de convietuire: bruscari, vanatai, injuraturi, certuri in public, palme si cine mai stie cate iesiri sumbre. Si dupa cateva zile de stat spate in spate, se impaca si ea se agata iar de el ca o liana. Ma scandalizez de-a binelea. Situatia ma depaseste. Nu pot intelege de ce continua sa fie impreuna si sa adune experiente atat de triste.
Poate ca sunt cam radicala, dar nu cred in a doua sansa. Din cate am inteles eu pana acum, o greseala o cheama pe alta si apoi pe alta, se ajunge la obisnuinta, la ideea ca e rau cu rau, dar mai rau fara rau, la pierderea stimei de sine. Daca traiesc asa ceva, oare cine m-ar putea aprecia? Sa raman singura? Nu, mai bine asa. Cat de gresit este rationamentul acesta! Dar cu cine te-ai putea intelege, cand oamenii au mintea blocata pe o anumita imagine.
Probabil ca violenta in cuplurile de adolescenti are alte resorturi si trebuie inteleasa altfel decat violenta maturilor. Probabil ca este mai putin condamnabila, pentru ca un adolescent nu a invatat inca sa se stapaneasca. Dar daca este acceptat asa, risca sa nu se mai corecteze. 🙁
Apropo de asta, tocmai am primit de la cineva un mesaj:
“Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt in varful pomului. Majoritatea barbatilor nu vor sa se intinda dupa cele mai bune fiindca se tem sa nu cada si sa se raneasca. Prefer in schimb merele cazute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar care sunt mai usor de luat. Merele din varful pomului se gandesc ca este ceva in neregula cu ele cand de fapt sunt extraordinare. Trebuie numai sa astepte sa apara barbatul potrivit care sa fie suficient de curajos sa urce pana in varful pomului.”
Poate ca unii se cam grabesc si aici e problema… apoi se complac in situatia in care se afla. In cel mai fericit caz sfarsesc relatia cand chiar nu se mai poate, desi exista numeroase cazuri in care tot mai raman impreuna. Nu prea pot sa inteleg de ce se mai chinuie, daca ceva nu merge si tot nu merge… comoditate oare?
;)) Asta este o realitate (cea cu “merele”) de care am devenit constienta citind romanul Trei dinti din fata al lui Sorescu…
Referitor la cauze: comoditate, de buna seama, plus teama de necunoscut. Cred ca astea sunt prezente in toate situatiile. Apoi, de la caz la caz, se adauga altele.
cunosc doi adolescenti care s-au logodit cand ea avea 16 ani si el 18.ea a fugit de acasa din cauza problemelor din familie.si cum nu avea unde sa se duca s-a mutat la el.la ei nu este vorba despre faptul ca ar vrea sa se joace de-a maturii,nu au avut de ales.eu una nu sunt de acord cu mutatul impreuna inca din adolescenta,dar sunt de acord cu ce ati spus mai sus “o greseala o cheama pe alta si apoi pe alta”.
Exista multe cazuri si motivatii, din pacate…