De-ale profesorilor
Am ras azi atat de copios incat m-am gandit sa va istorisesc si voua aceasta anecdota – reala – din seria anecdotelor cu profesori.
Un coleg, care mai are putin pana la pensie a venit ieri la scoala, prima zi dupa vacanta, s-a sarutat cu toata lumea, a facut urarile de rigoare, le-a vizitat si pe directoare sa le ureze un an bun, apoi s-a dus pe la contabilitate sa isi ia niste bonuri… Dupa, s-a imbracat, si-a pus caciula si a plecat acasa. I s-a parut lui in curtea liceului ca o eleva se uita cam lung la el, dar nu si-a pus nici o intrebare… S-a suit in autobuz si cand era aproape de casa si-a dat seama ca nu facuse nici o ora!
Azi ne-a povestit atat de tacticos totul, incat am ras toti cu lacrimi…
Si ne-am mai adus aminte de alte cazuri, in care de pilda o profesoara a cerut ciorapii de la pagina…, sau de o alta care cand a intrat intr-un magazin a spus vanzatoarei, “Buna ziua, stati jos”. Alta a iesit cu catalogul sub brat pe poarta liceului, s-a oprit in piata din apropiere sa cumpere legume si nu intelegea de unde stie vanzatorul ca e profesoara.
Sunt atatea intamplari haioase de care isi aduc aminte colegii mei mai in varsta in astfel de situatii! Pacat ca nu am talent de povestitor.
Ei, n-ai! De unde ai scos asta?
Una de la copii, nu de la noi: vorbeam cu cei de-a sasea de Euclid si prima carte de geometrie si i-am intrebat daca isi aminteau cum se numea. (Mai avuseseram discutia anul trecut). Raspuns: “Geometrie pentru incepatori”. Mi s-a parut chiar dragut, ar fi fost un nume potrivit, chiar erau toti incepatori pe atunci, nu?
:)) Astea sunt cele mai simpatice momente din cancelarie, cand se apuca cei mai vechi sa isi aduca aminte… Dar se pare ca nu toata lumea le gusta, sotul meu a spus azi ca “sunt cam jalnice glumele si nu intelege ce am gasit eu de ras”… Deh, sunt “de-ale profesorilor”, adica le producem si le gustam doar noi. Ca si pe cele cu elevi, probabil. 🙂
Le gustam noi pentru ca doar noi stim cata munca si cat stress si cata oboseala trebuie sa acumulezi faramitandu-te zi de zi pentru altii pana ajungi in stadiul asta… E un fel de haz de necaz putin amar si putin autoironic, cred eu.
:))
Si noi care va credeam sobri si acri din momentul in care intrati pe poarta pana cand ieseati de la noi din clasa 😛
… eu de pilda rad de cate ori le aud… si nu ma satur de ele, chiar daca le cunosc deja… Dar este iar foarte posibil ca in toata cancelaria eu sa rad cel mai mult si cel mai des. Si cel mai rasunator. 😉
finalul e naucitor 🙂
si la noi e unu, pe numele real Shushu, care pupa tot ce prinde, e mereu de acord cu tot ce se voteaza, e in pragul pensiei, etc.
Odata asa a strans-o in brate pe o tanara profesoara ca i-a rupt o coasta. Nu intelegea omu de ce se uita cu durere spre el, care-i tandru si iubitor.
Iar azi a venit cu icre sa-i serveasca pe colegi. Ne-am dat toti seama ca-s ramase de la revelion si probabil nu-i placusera in mod special.
te citesc elevii tai?
Elevii fiind la plural este o exagerare.
Ma intreb cum calatorul isi aminteste intamplarile petrecute lui cu elevii. Banuiesc ca subiectivitatea si-ar spune cuvantul.
Povestirea unor astfel de intamplari ar fi un exercitiu foarte bun de povestit.
🙂 Da, scuze, Koma, ca nu am raspuns prompt (am stiut eu de ce m-am odihnit atat in vacanta!). Vad ca pana sa apuc eu sa spun ceva mi-a luat-o un elev inainte, prin urmare, am si astfel de cititori, 1-2, din cand in cand si poate si niste fosti elevi, 1-2, tot din cand in cand… Am observat insa ca tu esti citit constant de elevii tai. 🙂