In Japonia, la coafor…

O insotim pe prietena mea… care a uitat un amanunt important, acolo nu exista obiceiul pamantului de a oferi o “atentie” suplimentara coafezei…

S-au implinit deja cinci luni de cand sunt in Japonia (pentru a doua oara) si am simtit nevoia sa retusez coafura care deja avea un aer teribil de neglijent. Nu mi s-a mai intamplat de mult timp sa imi las pletele sa creasca atat de mult fara sa le ingrijesc. Asa ca, mi-am luat inima in dinti si am mers la coafor. De ce spun ca mi-am luat inima in dinti? Eh, o sa vedeti.

In Japonia, atat fetele, dar mai ales baietii, sunt foarte atenti cu aspectul podoabei capilare, dar tunsorile pe care le arboreaza sunt fistichii, iar culorile in care sunt vopsiti acopera intreg spectrul. Intr-un orasel cum este Miyazaki tendinta nu este chiar asa de accentuata aici oamenii sunt mai normali, insa daca te uiti intr-un catalog ca sa spui ce tip de tunsoare preferi, nu prea ai ce alege.

Oricum, in zona unde locuiesc este o casuta draguta unde functioneaza un coafor. Am trecut prin fata ei zilnic si am observat ca sunt destul de multi clienti, semn fie ca este un salon bun, fie ca preturile nu sunt prea mari. Cum ambele optiuni erau bune pentru mine, dupa indelungi framantari m-am decis sa intru.

Instantaneu, activitatea a incetat complet. M-am trezit inconjurata de chipuri luminoase, inclusiv de la 10 m distanta, din capatul celalalt al salonului. Va dati seama ca abia am reusit sa spun ce vreau, desi am zambit si eu si am salutat pe toata lumea, dar fiind constienta de senzatia provocata in jurul meu, mi s-a cam ridicat parul pe ceafa. Nici macar nu am fost in stare sa inteleg ce imi cerea receptionera: voia sa ii dau geanta, dar ca de obicei in adresarea fata de un client, folosea forma onorifica a substantivului “kaban”. In final, mi-a picat fisa. Am zambit, mi-am cerut scuze si i-am dat geanta.

Pasul urmator: fiecare salon, magazin sau centru de distractii va incerca sa te fidelizeze, asa ca m-am trezit cu un formular, in limba japoneza, pe care sa il completez. Am reusit sa completez jumatate din el, apoi am solicitat ajutor, pentru ca nu mai intelegeam caracterele chinezesti. In final, m-am descurcat, adica adresa am scris-o jumatate in katakana, jumatate in romaji (caractere latine), dar se intelegea foarte bine despre ce este vorba.

Apoi, a trebuit sa aleg ce fel de pesoana sa ma tunda: stilist, super-stilist, specialist de nu stiu care. Habar nu aveam ce face fiecare, dar am zis stilist si am cerut ajutor in gandul meu de la Cel de Sus. Foarte repede a aparut si persoana solicitata, Shinichi-san pe numele sau (adresarea nu e prea corecta, Shinichi este prenumele, ar trebui sa folosesc numele, dar l-am uitat) si instantaneu am avut un soc. Ati ghicit, avea o tunsoare asimetrica, jumatate vopsit, dar nu roz, albastru sau blond, ci un cuminte castaniu deschis, asa ca totusi am respirat lejer. In primul rand, voia sa stie cam ce fel de tunsoare vreau, ca sa solicite in functie de optiunile mele serviciile celorlalti. Am reusit sa ii spun ca vreau sa fie scurt la spate, dar sa imi incadreze fata, fara Breton, fara asimetrii si a parut sa inteleaga, desi in final nu a iesit deloc ce am vrut eu, dar arata bine. Oricum, i-a dat o gramada de indicatii celui care mi-a spalat parul (tot un tanar, cu un fes din lana pe cap desi suntem in luna august, iar temperaturile trec bine de 30 de grade poate voia sa isi ascunda tunsoarea????), din care marturisesc ca nu am inteles nimic.

Apoi, am mers la spalat. Acest serviciu se pare ca este obligatoriu si este inclus in pret. Nu a trebuit sa spun ce tratament vreau sau daca vreau asa ceva. Am trecut prin de toate si mi s-a spus tot timpul ce se intampla: urmeaza sampon, urmeaza balsam, urmeaza masaj… Masajul cred ca a fost partea cea mai frumoasa si zau ca baiatul acela stia ce face: doar prin puncte de presiune si lasand degetele sa treaca in voie peste anumite zone si linii, tendoane, pe ceafa. Ma rog, mai aveam putin si torceam. Dar nu am avut sansa sa trag un pui de somn, desi am stat vreo jumatate de ora, pentru ca am vorbit tot timpul. Si am avut un soc sa fiu intrebata direct cum este in Romania (nu spusesem de unde sunt!). Am raspuns cuminte la toate intrebarile posibile si imposibile si in final am pus si eu una pentru ca ma rodea curiozitatea: de unde stia tara din care vin? Pai, avem un jucator de fotbal faimos, pe nume Popescu, nu-i asa? Corect!

Apoi, a urmat tunsul. Shinichi-san parca era comandant de pluton, conducand cu mana de fier tot salonul. Avea trei cliente, de care s-a ocupat in acelasi timp, dar pe cand el tundea pe cineva, o colega sau un coleg se ocupa de celelalte, solicitandu-i atentia din cand in cand. Dar sa fie clar, el a tuns si a tuns bine, cu atentie, migalos si fara scapari.

Apoi, altcineva, tot un domn, m-a servit cu o cafea (pe care am ales-o eu dintr-o lista de bauturi disponibile pentru cliente/clienti) si mi-a uscat parul, deoarece Shinichi-san voia sa isi dea seama daca sunt necesare retusuri sau alte mici artificii si apoi s-a mai migalit destul de mult ca sa le faca. Dar si experienta uscatului a fost surprinzatoare pentru mine. Nu a trebuit sa ma aplec, sa ma dau pe spate etc. suvita cu suvita, parul meu a fost uscat si asezat la locul potrivit, ca si cum voiau sa imi arate cum sa procedez si eu acasa (sau poate nu mai vazuse par de european???? Se pare ca textura e diferita, parul asiaticilor este mai aspru si tepos, culoarea prinde greu iar samponul si vopselurile sunt diferite, asa ca mie imi este teama sa ma vopsesc aici). Nu au folosit fixative sau spuma, pur si simplu din foarfeca si cu foehnul, parul meu a luat forma si am fost fermecata. Iar Shinichi-san a inceput sa imi explice ce vrea sa faca si a vorbit vreo doua minute, iar eu ma uitam la el zambind. Era foarte nedumerit, asa ca i-am zis ce se intampla: nu intelegeam nimic!!!!!!!! I-am spus ca inteleg doar lucrurile simple, generale, in nici un caz detaliile respective si l-am rugat sa faca ce stie el ca trebuie. Imi castigase increderea. In final, am inteles: parul meu e prea des si ca sa ia forma pe care voia el sa i-o dea, trebuia sa taie stratul de dedesubt mai scurt si neregulat.

Am stat o ora si jumatate in coafor, dar nu stiu cand a trecut. Atmosfera a fost placuta, serviciul atent, cafeaua gustoasa, domnii superbi.

Iar la plecare au vrut sa imi dea o umbrela, pentru ca intre timp se innorase si se anunta o furtuna de vara cum inca se mai intampla in Japonia. Nu stiu daca aveau un stoc special pentru cliente sau era a unuia dintre ei. Si cand spun ca au vrut, ma exprim la plural deoarece m-au insotit pana la iesire Shincihi-san si un tanar de la receptie. Eu plecasem foarte linistita, gandindu-ma ca e ca la noi, spui la revedere si pe-aci ti-e drumul si abia cand le-am simtit prezenta in spatele meu mi-am dat seama de propria greseala si m-am intors sa mai spun o data multumesc si la revedere, sa le explic ca nu am nevoie de umbrela pentru ca locuiesc aproape si sigur nu va ploua pana ajung acasa. Stiu ca nu am fost foarte politicoasa, dar neintentionat. Este asa de obositor sa tii pasul cu obiceiurile japoneze, intodeauna este ceva care iti scapa.

Dar m-am invatat sa astept intotdeauna neasteptatul. Am invatat sa ma gandesc cum ar decurge lucrurile, sa incerc sa imi imaginez care este lucrul cel mai putin probabil sa se intample si, bineinteles, acela se va intampla (dar nu negativ). Ma astept sa platesc mult pentru un serviciu pe care il solicit, dar sa fiu tratata imparateste si nu pentru ca sunt din alta tara, ci pentru ca aici clientul este stapan si un client multumit este un client castigat si poate aduce inca unul sau doi cu sine, iar afacerea va prospera.

Acum ma intreb de ce am stat atat de mult in cumpana daca sa merg sau nu la coafor. E drept ca am comunicat destul de greu, e drept ca tunsoarea nu e chiar ce am vrut eu, dar rezultatul a fost cum nu se poate mai bun. Referitor la comunicare, am observat ca sunt foarte fericiti cand te straduiesti sa le vorbesti limba: chiar daca nu este corect gramatical ceea ce spui, efortul este extrem de apreciat. Poate candva am sa povestesc cate ceva despre limba japoneza si frumusetea ei.