Idiotul – I

Am recitit vara asta, multumita colectiei scoase de Adevarul, Idiotul lui Dostoievski. Primul volum cu sufletul la gura, al doilea cu un fel de exasperare, cu o incordare dureroasa, gandindu-ma la finalul tragic, dar mai ales la sufletul patimas al rusilor. Ceea ce am iubit la acest print Miskin, pe langa inocenta si sinceritatea lui exemplare, a fost intuitia psihologica, puterea de a ghici dintr-o privire natura umana si rezerva, in acelasi timp, de a-i judeca pe ceilalti.

Sunt multe pasajele care ar fi meritat pastrate aici din carte. Din pacate, nu le-am notat la timp si acum nu am identificat decat cateva:

Zambetul lui, cu toata amabilitatea pe care o afecta, avea ceva artificial in el; dintii, prea regulati, aminteau un sirag de perle; privirea, cu toata aparenta voiosie si sinceritate, trada ascutimi iscoditoare.
“Omul acesta cred ca are cu totul alta privire cand e singur si probabil ca nici nu rade vreodata”, isi zise in gand printul, retinand mai mult intuitiv o prima impresie.

Copilului poti sa-i spui tot. M-a mirat intotdeauna ideea gresita pe care adultii si-o fac despre copii; ce putin ii cunosc si ii inteleg chiar parintii insisi! Nu trebuie sa le ascundem nimic copiilor sub pretext ca sunt prea mici si ca la varsta lor e prea devreme sa cunoasca unele lucruri. Ce trista si nenorocita mentalitate! Si cat de bine isi dau seama copiii ca parintii lor ii considera niste nestiutori si inapti sa inteleaga, cand in realitate ei inteleg totul! Oamenii mari nici nu banuiesc ca pana si in chestiunile cele mai dificile copilul poate da un sfat de o extrema importanta. O, Doamne! Cand vezi pasaruica asta micuta si dragalasa ca se uita la tine cu ochi plini de incredere si asteptare fericita, cum sa nu-ti fie rusine sa o inseli! Ii numesc pitulici pentru ca pasarelele sunt cele mai bune vietati din cate exista pe lume.

– In ce priveste credinta, incepu el – printul Miskin – zambind (nu voia sa-l lase, probabil, fara un raspuns pe Rogojin si totodata insufletindu-se sub impulsul unei amintiri subite), in ce priveste credinta, saptamana trecuta, in decurs de doua zile, mi-a fost dat sa am patru marturii diferite. Intr-o dimineata, calatorind cu trenul pe o noua linie ferata, am facut cunostinta in compartiment cu domnul S. si am discutat cu el vreo patru ceasuri. Am auzit vorbindu-se mult despre acest om; era cunoscut mai ales ca un ateu convins. E intr-adevar foarte cult si instruit si eram bucuros ca am prilejul sa ma intretin cu un adevarat om de stiinta. Unde mai pui ca e un om extrem de bine crescut si imi vorbea intocmai ca unui egal in cunostinte si cultura. El nu crede in Dumnezeu. Ceea ce m-a surprins insa, in tot timpul conversatiei noastre, e ca tot ce spunea el parea cu totul altceva decat obiectul discutiei, si m-a surprins mai ales pentru ca si inainte, ori de cate ori mi se intampla sa stau de vorba cu necredinciosii sau sa le citesc cartile, am avut impresia intotdeauna ca ceea ce spun ei si ceea ce scriu in cartile lor e cu totul altceva, nu atinge miezul chestiunii, desi in aparenta ai fi zis ca e tocmai ceea ce trebuie. I-am si spus-o atunci lui S., dar se vede ca n-am stiut sa-i explic sau m-am exprimat prea confuz, caci n-a priceput nimic…

Va urma…

RSS 2.0 | Trackback | Comment

Adresa de mail:  Aboneaza-ma  

Comments are closed.