Traim pentru a supravietui
Am intalnit ieri un om care mi-a inspirat mai intai mila… apoi m-a cutremurat. Pentru ca mi-am dat seama ca el nu este diferit de cei mai multi dintre oameni. Doar ca in cazul celor mai multi totul e mult mai colorat si mai zgomotos ca sa bagi de seama. Te pacaleste agitatia si decorul.
Dar sa ne intoarcem la omul nostru. El isi duce viata, cea mai mare parte din ea cel putin, intr-o maghernita, departe de un mediu locuit, pe soaseaua de centura Bucuresti-Pantelimon, are un radio improvizat, are la dispozitie o curte mare, plina de fiare vechi si de caini vagabonzi si mizeri. Totul este acolo mizer. Omul nostru e cu ochii dupa chilipiruri, dupa mici afaceri, mai exact, invarteli. Isi mai carpeste si el cum poate veniturile. Este umil, dar in spatele aerului sau modest sta la panda. Poate pica ceva.
Nu i-am oferit nimic, nici macar o tigara (a fost prima data cand m-am gandit ca nu era rau daca fumam). Mi-am aruncat ochii in jur. Dincolo de curtea jalnica numai camp. Camp necultivat, parca si el murdar si urat, asa cum par multe “peisaje” de la noi. Gunoaie. Buruieni. Praf. Ce orizont are omul asta? Cum traieste el? Sotul meu a pus punctul pe i. Omul nostru supravietuieste. Atat. Si m-am cutremurat. Apoi mi-am zis: nu e singurul. Si eu mai cad cateodata in absenta de a supravietui. De a fugi gonita din spate in diversele locuri unde trebuie sa fiu, fara sa ma bucur de ce fac, sa vad rostul, luata de val.
Si cati nu traiesc pentru a supravietui, pentru a-si hrani trupurile si orgoliile si atat? Care este pana la urma scopul?
Un englez e la apa, nu stie sa inoate si da disperat din maini!
Un roman trece pe mal si-l intreaba:”sa te ajut?”
Englezul:-Yes!
Romanul:-Noa, daca zici ca iesi, atunci iesi singur!
Morala: Poate nu vorbim aceeasi limba, dar mana sigur e aceeasi!
Iti doresc cele bune!
Rodica
🙂 multumesc, asemenea.
Uite raspunsul meu, poate e stupid sau pueril.
Nu putem sa savuram fiecare zi pentru ca sunt multe zile in care nu e nimic de savurat, sau aproape. Sunt zile in care tot ce poti sa faci e sa astepti sa treaca si sa strangi din dinti. Sa supravietuiesti.
Care e scopul? poate nici unul. Poate (versiunea optimista!) chiar asta: sa supravietuiesti, sa rezisti, sa inveti ce poti, daca poti, chiar daca e mai nimic. Orice existenta e doar o treapta. O calatorie, nu? Pe care o facem, nu neaparat intr-o caleasca din povesti, uneori taras, dupa cum putem.
Imi vine sa-ti zic vreo doua vorbe suparate pentru ce-ti faci singura, dar ma abtin.
http://www.srichinmoybio.co.uk/blog/self-improvement/effective-ways-to-get-out-of-a-negative-mindset/
Trebuie sa caut niste versuri pe care tot tu le-ai scris intr-un comentariu anul trecut… Erau frumoase si ceva imi spune ca se potriveau cu scopul. 🙂 Trebuie sa existe un scop mai inalt. Dar tu nu “supravietuiesti” in sensul in care m-am referit in post, tu te imbogatesti sufleteste neincetat. Esti unul din rarii oameni care fac asta in viata.
Nu cred ca “trebuie” sa existe un scop, dar cred ca e mai bine pentru noi sa credem ca exista.
Multumesc pentru aprecieri, nu le merit. Dar e placut sa te consideri inca “a work in progress’, nu? (mama, ce m-am americanizat de la o vreme! E si normal, dupa…6 zile…)