Interactiunea cu ceilalti
Acum cateva zile sotul meu mi-a spus, nu pentru prima oara, dar eu am memoria scurta uneori, o parabola budista. Nu mi-a spus-o el degeaba, chiar m-am regasit foarte bine in unul dintre personaje (nu in cel pozitiv…).
Ca sa nu o mai uit, m-am gandit sa o scriu aici.
Doi calugari budisti, unul tanar si unul batran, se pregateau sa treaca un rau involburat, rau aflat in drumul lor spre templu. Pe mal, o femeie i-a rugat sa o ajute si pe ea sa treaca raul. Calugarul tanar i-a raspuns semet ca el este un om sfant si nu se cade sa duca in spate o femeie… Calugarul batran a luat-o pe femeie in carca, a traversat cu ea raul, apoi a plecat mai departe cu confratele sau.
Aproape de templu, calugarul tanar l-a intrebat pe cel batran:
– Nu pot sa inteleg un lucru: de ce ai acceptat sa o duci pe femeia aceea in spate? Doar una din regulile noastre este sa nu atingem femeile…
– Hmm, eu doar am trecut-o raul, tu ai dus-o in spate pana la poarta templului.
Morala: facem tot ce tine de noi in relatiile cu ceilalti sau nu ridicam un deget, dar pe de alta parte, dupa aceea, tocam pana la satietate ceva ce nu a fost pe placul nostru? Si ii ducem “in spate” pe ceilalti muult si bine, pana apare un alt subiect de tocat?
