Casnicia, o loterie? – VI
Rezumand, casnicia nu este o solutie de compromis.
Nu te casatoresti sperand sa o iei de la zero, “a fresh new start” dupa o relatie cu probleme si neintelegeri, in ideea ca asa stergi cu buretele tot pelinul si vei da si peste mierea visata.
Nu te casatoresti din motive exterioare iubirii insesi: pentru ca sunteti impreuna de 10 ani, desi aveti o relatie mai mult decat conventionala, pentru ca te preseaza celalalt sau familia sa o faci, pentru ca celalalt are un nume sau un renume, pentru ca ar fi timpul, pentru ca toti cunoscutii au facut-o, pentru ca are bani, casa sau… potential – social, politic etc., pentru ca vrei sa demonstrezi ceva cuiva… In fine, motivele ar putea fi infinite si am impresia ca ma repet.
De fapt, asa cum atunci cand iubesti nu stii exact de ce iubesti, nu poti explica rational ceva atat de irational sau pararational, la fel, cand te casatoresti nu ar trebui sa ai prea multe motive palpabile. Ci mai curand o nevoie irepresibila, o intelegere peste fire ca altfel nu se poate.
“Capiat de dragoste” sau nu, ar mai trebui, cred, sa stai o clipa cu mainile sub ceafa si cu ochii pironiti in tavan sau pe cer sau pe orice alta imagine care te ajuta sa te concentrezi si sa te gandesti la viata ta intreaga si la ce inseamna sa fii cu sau fara celalalt…
E bine ca expresia “te grabesti ca fata la maritis” a ramas de domeniul trecutului.
Va urma…
Tot citind posturile astea si gandindu-ma la ce scrii (nu prea mult, ca-mi oboseste neuronul) mi se pare o treaba asa de complicata, ca ma si mir ca are cineva curajul sa-si mai “puna pirostriile”. Noroc ca natura, inteleapta cum e ea, ne-a dat “saptamana chioara”!
:)) Poate mai si complic eu lucrurile. Adevarul e ca tot ce tine de convietuirea noastra poate sa fie extrem de simplu sau foarte complicat. Fiecare, cum isi asterne…
:)) Tocmai am produs o culme a platitudinilor. La un moment dat, tot sirul asta de posturi mi s-a parut plin de platitudini “cat casa”, asa i-am zis unei prietene care mi-a scris ca i-au placut.
Sa nu raspunzi te rog nimic, nu vreau sa ma incurajezi din obligatie.
O sa-mi permiti sa raspund, si nu din obligatie.
Poate ca n-ai fost prima care a descoperit roata, dar toti o descoperim la randul nostru.
Scopul e sa-ti clarifici si sa-ti exprimi niste opinii, sa-ti pui si sa-ti raspunzi (partial, poate) la niste intrebari si cred ca asta ai si facut, nu e o teza de doctorat. E “jurnalul tau de calatorie”, nu? Eu cred ca e mare lucru sa iti pui problemele pe care ti le pui tu, si cel mai mult imi plac oamenii care nu se cred perfecti, ci incearca sa creasca.
🙂