Casnicia, o loterie? – VII
In lumea noastra, a oamenilor, nimic nu este de la sine inteles sau batut in cuie. Totul se schimba necontenit si ne dam seama de asta foarte simplu si daca ne urmarim propriile stari de spirit. Atunci, ar fi o greseala sa credem ca o casnicie este, in virtutea inertiei, stabila.
Cum am mai spus, tot ce exista in aceasta lume are nevoie de hrana. Nu numai trupul nostru, ci si sufletul… Si, la fel, si iubirea, prietenia, respectul.
O data cucerite, trebuie pastrate. Trebuie sa ne aratam demni de ele.
Casnicia inseamna convietuire, sustinere reciproca, incurajare. Nu este suficient sa stai tolanit pe canapea langa celalalt si sa comentezi politica sau vreun film, sa iesi in societate la bratul lui/ei, sa mergi in vacante exotice. Astea sunt doar forme. Convietuirea tine de fondul lor. De acea legatura, complicitate, concordie dintre cei doi.
Casnicia inseamna comunicare deschisa si sincera.
Nu suntem inca telepati. Nu avem de unde sa stim ce gandeste celalalt. Daca nu ne-o mai spune si nu ne-o mai arata poate ca nu ne mai iubeste…
Nu suntem telepati. Nu putem presupune ca celalalt stie tot ce ne place si ce nu, ce ne deranjeaza, ce ne enerveaza etc. Atunci, sa i-o spunem. Cu tact, in gluma, aluziv este mai bine decat la nervi. Sotul meu are un mod foarte nesuferit, dar ultraeficient de a-mi arata ce il deranjeaza la mine: face la fel!
Pe parcursul acestor episoade am simtit de multe ori ca termenul “casnicie” ma stanjeneste. Dintotdeauna am crezut ca nu este nevoie de
recunoasterea sociala si/sau religioasa pentru a te simti implinit in iubire. Visatoare cum sunt, nunta ideala mi s-a parut si imi mai pare inca cea dintre Allan si Maitreyi, in mijlocul naturii, cu cerul, pamantul, ploaia si vantul ca martori. Sau poate pe malul marii, noaptea, cu mii de punti de argint tesute de lumina lunii si a stelelor in apa vie a marii.
Asta ar si trebui sa fie totul: o legatura mistica, sufleteasca, trupeasca intre doua fiinte care nu se simt intregi decat impreuna.
Mai cu seama cand casatoria s-a transformat intr-o afacere dezgustatoare sau intr-o obligatie in spatele careia stau umilitoare calcule si combinatii: a fost la mine, ma duc la el, mi-a dat atata, ii dau atata, ajungandu-se iar pana la fatal de corozivele in timp: ai mei au dat atata, ai tai atata…
Pentru moment, sfarsit.
ai dreptate! casnicia este si nu este o loterie…inainte de a face acest pas important in viata trebuie sa cunoastem foarte bine omul de care ne legam destinul dar, tinand cont de faptul ca oamenii se schimba pe parcursul vietii, sunt pusi in fata unor fapte la care nu stiai cum vor reactiona,…aici intervine hazardul…
eu tind sa fiu de acord cu ideea ca o casnicie nu este tocmai o loterie!
:)) Te-ai tinut de cuvant.
A fost un “serial” bun, multumim.
Sper sa ramai la fel de “visatoare” si cu un punct de vedere la fel de pozitiv si dupa 33 de ani…de casnicie! Sunt sigura ca asa va fi.
As putea-o numi si loterie;depinde daca tragi lozul cistigator,daca persoana pe care ai ales sa convietuiesti cu ea intr-o formula cit mai personala,este persoana potrivita,sa corespunda acestui slalom in doi in viata, asa cum iti doresti.
Multumesc, Irina, pentru toate gandurile tale bune. ;;)
casnicia a devenit pe de-o parte o sursa de venit pentru multi (nu ma refer la aceea in care unul dintre ei se casatoreste din motive financiare) iar pe de alta parte un mijloc de eliberare a frustrarilor. ambele lucreaza impreuna iar rezultatul e fatal pentru cei mai multi.
ce mi se pare mai groaznic este ca din casniciile astea ratate ies copii din care putini se vor transforma in adulti rationali si cu pofta de viata.
cred ca exista si casatorii fericite dar acelea pornesc de la relatii stabile, de la oamenii care cred pana in calcaie ca sunt unul facut unul pentru celalalt. in cazul asta evenimentul se transforma intr-un urlet de bucurie ca sunt impreuna, in nevoia de a face publica toata povestea, nu in ceva comercial. rar .. dar exista.
casatoria este asa cum vrei pana la urma.