Idiotul de tip nou
Vara asta am reinceput sa citesc Dilema. Cu incantare. Imi merg la suflet stilul, ideile, aitudinile dilematice. Rezonez cu ele. Intr-un fel, Dilema ma si inhiba. Nu prea mai imi vine sa scriu ceva ce, prin comparatie, pare pueril si expediat. Iata spicuiri din ultimul numar, superb, Raul si Rautatea.
“Tot mai multi cetateni au acces la informatie si cunoastere prin Internet, fara indoiala. Dar multi tind sa inlocuiasca astfel educatia traditionala, formarea gindirii, asimilarea sistematica a cunostintelor prin dialogul cu profesorul, cu Maestrul. Cunostintele se reduc la “ce-ai gasit pe net”, adica informatii nu intotdeauna corecte si pentru a caror interpretare ori evaluare nu oricine e pregatit. Dar oricine devine sigur de sine atunci cind Internetul pare a-i oferi totul, cu minimum de efort. O sa devenim “un popor de idioti foarte informati”, scrie Franco Ferrarotti, un eminent sociolog italian, intr-un articol recent din Lettera Internazionale (nr. 98, 2008): “Se spune despre copiii si adolescentii de azi, definitiv indragostiti de ecran si foarte abili in folosirea Internetului, ca sint mai inteligenti si mai informati decit cei de ieri. S-ar putea.
Dar despre ce fel de inteligenta, despre ce fel de informatii e vorba? Daca nu astazi, atunci cu siguranta miine vom fi pusi in fata unui popor de idioti foarte informati, daca e adevarata definitia idiotului ca unul qui sait tout et ne comprend rien si care, prin urmare, incarneaza tipul de idiot savant”. Acesti “idioti savanti” multiplicati la nivel de masa voteaza si trimit in Parlament niste reprezentanti pe care de fapt nu-i cunosc, nu-i evalueaza (din lipsa de criterii), a caror politica nu o inteleg (caci nu inteleg si nu-i mai intereseaza politica in general), dar despre care au aflat cite ceva de pe Internet ori de la TV si au impresia ca e suficient. Astfel, desi formal democratia functioneaza, reprezentantii nu mai sint si reprezentativi: sint cei care au stiut mai bine sa foloseasca tehnologiile de comunicare si sa-i “convinga” pe alegatori. E o “democratie procedurala” si atit, dublata de “campanii de comunicare” agresive si costisitoare care ii conduc la victorie nu pe cei mai buni politicieni, ci pe cei mai buni comunicatori. Iar cind politicienii nu mai sint reprezentativi, atunci totul “decade la nivelul reprezentatiei – teatru, limbaj ezoteric, gesturi, aluzii. E micul teatru al politicii” – e de parere Franco Ferrarotti”.
ating si eu chestiunile astea in lucrarea mea de grad, nu foarte direct pentru ca nu am fost lasat sa dau cu parul. ramane totusi o idee pentru cartea care se tot lasa asteptata…
am remarcat flagelul asta inca de la inceputuri, cu transformarile de rigoare citite zilnic pe fetele tot mai zapacite ale tanarului internaut. paradoxal, efectele sunt diminuate de practica “copy/paste”, atat de uzitata azi in mediul academic, prin care autorul ramane destul de putin prostit de continutul propriei lucrari, neajungand sa-l digere sistematic.
O sa te contrazic, pentru ca eu cred cu tarie in invatarea digitala. Numai cineva care nu stie cat de multa putere de analiza, de sinteza si cata creativitate pot fi stimulate prin acest mod de predare poate contesta rolul ei. De aceea, e vital sa ne adaptam si sa lucram asa, chiar daca nu e simplu. Si apoi, termenul tipic si intraductibil de “sharing”, cat de usor e sa colaborezi!
Dar observ (si chiar in Dilema, din pacate) o moda a intelectualilor de inalta valoare de a contesta tehnologia informatica. Cred ca si d-l Ferrarotti se incadreaza aici. Pacat, ca sa contesti ceva trebuie sa cunosti fenomenul in profunzime. Internetul e o sursa nepretuita de informatie, fie si doar prin accesibilitatea ei. Cati tineri merg la biblioteca? Intrebarea e: are cine sa-i indrume in folosirea acestui instrument?
Sper ca nu am fost prea vehementa. Si uite un clip pe care poate l-am mai recomandat:
http://www.youtube.com/watch?v=aEFKfXiCbLw
Fiecare adevar e relativ. Amandoi aveti dreptate pentru ca va raportati la repere diferite.
Pentru un om matur, care are discernamat si si-a format un sistem de referinta, o conceptie despre lucruri, are cu alte cuvinte o baza, internetul este un instrument de lucru grozav, practic, eficient. Pentru ca stie sa caute, stie sa aleaga, sa inlature buruienile… Din pacate, cei mai multi nu sunt capabili sa foloseasca in mod constructiv internetul. Si daca sari direct la internet si la scrisul pe tastatura pierzi etape esentiale ale formarii. Or tinerii nu pun mana pe o carte, cand vin in septembrie se plang ca au “uitat” sa mai scrie cu stiloul, ba mai scriu si cu k, tz, sh… in caiete.
Citirea unei carti, cartea ca obiect, nu poate fi egalata de facilitatile internetului.
In plus, internetul nu garanteaza corectitudinea informatiei. Si nu este o sursa exhaustiva de educare si de informare… Oricum, azi standardele sunt la pamant, apar greseli grave si in carti, care sunt totusi verificate cu atentie. Dar internetul de cine e verificat?
Filmuletul acela m-a pus intr-adevar pe ganduri de cand mi l-ai semnalat prima data. Noi suntem datori sa gasim metodele cele mai adaptate acestor generatii, dar… vorba acelor olimpici aratati la TV mai deunazi, internetul ar insemna 20% din munca lor.
Ca tot vorbeam de rolul de instrument politic al internetului, care nu e neaparat negativ, poate vrei sa participi la asta: http://www.blogactionday.org/