Viata in doi – I

Daca vrei sa fii iubit, iubeste. (Seneca)

Cand iubesti puternic, gasesti intotdeauna ceva nou in persoana iubita. (Pascal)

Dragostea este abilitatea de a merge prin conflicte impreuna.

Viata fara dragoste este o umbra a lucrurilor care ar putea fi.

Viata in doi este perfecta – asa imi spunea o prietena.

Viata in doi… nu exista, din nefericire, retete pentru reusita ei garantata. Sau eu nu cred in ele.

Din perspectiva unei femei, lucrurile par chiar mai complicate pentru ca am impresia ca oscilatiile noastre psihice sunt mai ample.

In ciuda ireconciliabilelor diferente de opinie, se poate spune cate ceva pe marginea ei.

In primul rand, viata in doi se cultiva, se alimenteaza, cu un zambet, cu atentia acordata, cu un gest care arata ca ne pasa, cu un cuvant cald etc.

In lumea asta, nimic nu exista de la sine, ci se intretine. Fluturii din stomac, nelinistea si freamatul de la inceputul oricarei relatii se transforma treptat intr-o dragoste calma, in siguranta ca te poti bizui pe celalalt, in incredere, in prietenie sau, in cazul unui cuplu lenes, superficial si inert – in obisnuinta, plictiseala si, in ultima instanta, in rutina.

In primul caz, relatia dureaza pana la adanci si incaruntite batraneti, in al doilea – partenerul este inlocuit cu altul in speranta regasirii scanteii, fiorului, ametelii placute a oricarui inceput. Zborul din floare in floare nu mi se pare o solutie. Felului meu critic de a fi i se pare chiar un semn de superficialitate si de inconsistenta sufleteasca.