Omul nobil
Unul dintre conceptele filosofiei lui Confucius este acela al omului nobil, omul care isi cultiva natura umana, care face tot posibilul sa se ridice deasupra instinctelor si sa exprime latura sa superioara. Cum intotdeauna contrastul ne ajuta sa intelegem si sa apreciem lucrurile mai bine, Confucius vorbeste despre omul Ju, nobil, prin opozitie cu omul vulgar, needucat si de fapt prin invataturile sale urmareste sa educe si sa armonizeze fiinta umana si doar mai apoi se ocupa de guvernarea in stat, deoarece “ordinea politica se intemeiaza pe o ordine etica”:
“Calea omului nobil isi are inceputul in problemele femeii si ale barbatului obisnuiti, dar ajunge pana in departari, unde intalneste si cerul si pamantul.
Omul nobil ramane statornic in toate si oricand. Omul nobil se pricepe la dreptate, cel vulgar la profit. Omul nobil e calm si senin, cel vulgar tot timpul incercat de spaime. Omul nobil e sociabil, fara sa fie cu nimeni de o familiaritate triviala, cel vulgar se bate pe burta cu toata lumea, fara sa fie sociabil. Omul nobil este demn fara trufie, cel vulgar, trufas fara demnitate. Omul nobil ramane ferm in nenorocire, cel vulgar in schimb se pierde cu firea. Omul nobil se observa pe sine, cel vulgar ii studiaza pe ceilalti…”
“A detine adevarul este calea celesta. A cauta adevarul este calea omului”.
Mai e nevoie sa spun ca ducem lipsa de oameni nobili? Ca am avea nevoie de un Confucius?
