Carmen Sylva

Carmen Sylva este pseudonimul literar al primei regine a Romaniei, Elisabeta I, sotia lui Carol I.

Am citit sau mai degraba am devorat in week-end cele doua volume din Coltul penatilor mei. M-au fascinat intotdeauna marile personalitati feminine si in general am fost preocupata de conditia femeii. Este foarte interesant sa patrunzi in intimitatea acestor suflete nobile, sa vezi lumea prin ochii lor. Descoperi ca lucrurile au o profunzime pe care nu ti-o imaginai sau ca viata poate fi traita la intensitati nebanuite.

Iata pentru inceput cateva extrase din aceasta carte aparuta in Germania la inceputul secolului XX:

“Abandonandu-se, femeia crede ca a daruit o eternitate de fericire, iar barbatul socoteste ca a primit o clipa de placere.

Incercati sa-i iubiti pe cei in viata la fel ca pe cei morti.

Prostia se asaza in fata ca sa fie vazuta; inteligenta se asaza la spate ca sa vada.

Ce ar spune Isaia si Ieremia despre asa-zisii crestini de astazi? Ce-ar spune ei despre o doamna ce-si cumpara o suta de palarii pe an, dar ii lasa pe cei sarmani sa moara de foame? Vai, din nefericire, Biblia e si acum la fel de adevarata ca altadata! De aceea si ramane la fel de inepuizabila, in ciuda miilor de comentarii si de predici pe care Ie-a inspirat. E ca si cum noroadele si-ar pregati ele insele propria pierzanie. Ele fac ceea ce le pricinuieste cel mai mare rau, le pierde mai repede si le preschimba in zgura. In loc sa fie un infern, pamantul ar putea fi un rai; dar va ramane, totusi, mereu un loc de incercare. Caci, intrucat trupul e menit pieirii, moartea e singurul lucru cert. Dintr-o lume ca aceea a noastra, in care raul e samburele, cheia si ultimul cuvant, nepasarea ar trebui curmata din radacina, in loc sa fie incurajata sa prospere. Vitelul de aur e inca la loc de cinste, desi se stie ca are picioare de lut.
Cineva a numit Pamantul “L’ile du Diable”. Dar ar mai fi el asa, daca oamenii l-ar face mai priincios, insa nu prin lux, pompa, nebunii si extravagante, ci prin mila si iertare, prin blandete si pace.
O seama de oameni se inchina de zor si-si imagineaza ca prin inchinaciune isi dobandesc mantuirea sau macar isi pot stapani o proasta obisnuinta”.