“Omul-umeras”

Ieri am avut o revelatie. Am descoperit un ziarist exceptional, talentat, care parca ar da glas nemultumirilor sau gandurilor mele. Am citit mai bine de 2 ore din articolele lui si are si blog – www.adriangeorgescu.ro.

Nu cred ca s-ar supara pe mine ca am pus aici un extras dintr-un articol al sau, e drept ca nici nu i-am cerut permisiunea, dar…

“Omul-umeras
Cu multi se intampla de parca hainele-i aleg pe ei. “Moda e ceea ce adopti cand nu stii cine esti”, era de parere scriitorul Quentin Crisp. Corect. Cata lipsa de imaginatie iti trebuie sa te imbraci ca 80 la suta din populatie, doar pentru a respecta acel stupid si impersonal “se poarta”?

La fel se intampla si cu dependenta de marci. Intr-un articol din EVZ, psihologul Raluca Ionescu spunea: “Cand te ascunzi in umbra unei marci, mutilezi din personalitatea ta. De la a purta haine am ajuns sa purtam nume de firme si de persoane. Ne transformam incet in reclame ambulante”. Printr-o ciudata inversare, invelisul devine miez, iar omul doar un manechin de prezentare.

Dar cea mai interesanta e invitatia la un eveniment ce are loc seara, insotita de somatia “tinuta de seara obligatorie”. Cu alte cuvinte: “Sigur aveai de gand sa vii in sort si-n slapi, dar ti-am dejucat intentia”. Si ma gandesc asa: daca haina si omul tot sunt puse pe acelasi palier, de ce n-as trimite doar costumul? Poate pe el il lasa sa intre fara mine.

In incheiere, o poveste adevarata. Un prieten, patron al unei companii de multe milioane de dolari, umbla doar in blugi si-n tricou. In acelasi timp, soferul lui poarta costum (e alegerea lui).

La intalnirile de afaceri cu oameni cu care nu s-a vazut pana atunci, patronul e din start lasat afara, iar soferul poftit inauntru. Dupa doua minute, directorii ies, cerandu-si mii de scuze. Cine greseste: omul care nu da doi bani pe haine sau cei care nu dau doi bani pe om?” (Adrian Georgescu)