Seful sefilor – incercare de cronica

Seful sefilor, film danez de Lars von Trier. Imi propun sa retin acest nume si sa-i caut si celelalte filme. Este genial, cel putin din punctul meu de vedere, satul de cliseele americane…

Sala a fost plina si a ras copios aproape tot timpul, atmosfera foarte destinsa si prietenoasa si, mai ales, nu s-au fosgait pungi cu bomboane sau alte ambalaje. A fost prima data cand am mers la Studio, daca asa e de obicei, atunci chiar merita sa ii calcam pragul mai des.

Filmul este savuros, scenariul genial, actorii foarte naturali si talentati, istorioara inspirata din lumea in care traim, dar… si in asta sta tot farmecul si savoarea filmului, nu este redata mimetic, ci distorsionata pana la absurd. Absurdul acesta este insa unul plin de talcuri, ca si la Eugene Ionesco sau Caragiale. Chiar si personajele seamana: indivizi ratati, nauci, de multe ori patetici, cantonati in spaimele sau in fixatiile lor, tatonand nesigur lumea…

Sedintele de lucru mi-au mers la inima: asa-zisul sef, care in realitate habar nu are de nimic, dar si-a compus o mutra de sef si da plin de importanta raspunsuri vagi, in realitate nule, si simplii angajati care isi storc creierii sa descifreze replicile sefului, sa gaseasca in spatele lor un substrat, care se simt ironizati sau examinati (fiecare proiecteaza propriile slabiciuni si spaime!)…

Mailurile primite de angajati dau si ele de gandit: ne aflam intr-o lume in care indivizii se tem sa se destainuie unii altora, nu leaga prietenii (desi firma e mica, are doar 6 angajati), isi gasesc refugiul in relatii himerice, in speculatii… Una dintre angajate vrea sa se marite cu toate ca nu il cunoaste pe viitorul sot, relatia lor limitandu-se la un schimb de cateva mailuri, alta, tot in urma unor mailuri, se imagineaza in ipostaza de femeie fatala, care il aduce “pe calea cea buna” pe “poponarul Svend”.

Fiecare angajat isi are ciudateniile lui, care sunt, in general, in cazul femeilor fantezii, iar al barbatilor traume. Unul incepe in momentele tensionate sa spuna ca “toamna este trista, foarte trista”, napustindu-se asupra sursei de stres: prima data cand “seful cel mare” s-a prezentat angajatilor a incasat un pumn de la individul deprimat…

Finalul este teribil pentru ca ne lasa sa intelegem ca, desi exista in sufletul acestor personaje o farama de omenie, ele esueaza in derizoriu, raman captive in iluziile si in fixatiile lor.

In esenta, este un film despre fuga de responsabilitate, despre dorinta de a fi iubit si apreciat de ceilalti cu orice pret, chiar si construindu-ti o imagine falsa, despre vulnerabilitatea si fragilitatea noastra…

RSS 2.0 | Trackback | Comment

Adresa de mail:  Aboneaza-ma  

3 Responses to “Seful sefilor – incercare de cronica”
  1. andams

    superb regizor….sa cauti si Dancer in The Dark…e cu Bjork…iar drama o simti la fiecare cadru, uneori mai slab, alterori mai intens un film care te deruteaza si care te pune pe ganduri… pana unde poate merge sacrificiul uman…? Asta nu iti spun, te las ca cauti filmul, in cazul in care nu l-ai vazut inca…si astept un post al tau si despre acest film….

  2. calatorul

    ;)) Nu l-am vazut. Multumesc pentru recomandare. 🙂

  3. dani

    dupa cum a spus si andamns uita-te la dancer in the dark care face parte dintr-o trilogie … trilogia pt europa celelalte filme dn trilogie sunt breaking the waves si idioterne daca cumva von trier ti se va parea deplasat cand ajunge la idioterne ( scene pur pornografice ) te asigur ca in universul freudian au o explicatie rezonabila ai mailu foloseste-l pt alte explicatii salve

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.